Rareș NEAMȚU
- Vila notarei Ioana Necula este scoasă la vânzare de către un executor judecătoresc, în contul unui credit nerambursat către BRD
- Necula deține terenuri și în Bârnova, care sunt supuse aceleiași proceduri de executare
Averea unuia dintre cei mai cunoscuți notari ieșeni este scoasă la vânzare de ”portăreii” băncilor. Ioana Necula riscă să își piardă vila în care locuiește, situată în zona Copou, care a fost evaluată la 500.000 de euro, în contul unor datorii restante înregistrate la BRD. În 2015 Banca Română pentru Dezvoltare a obținut în instanță investirea cu tiltu executoriu a contractelor de credit încheiate cu notarul Ioana Necula, suma datorată băncii fiind de 234.000 de euro și 20.000 de lei. Necula a încheiat începând cu anul 2006 trei contracte de credite de nevoi personale nenominalizate cu ipotecă imobiliară cu BRD astfel: 100.000 euro în august 2006, 100.000 euro în februarie 2007 și 100.000 euro în octombrie 2008.
La cei 300.000 de euro se mai adaugă începând cu februarie 2008 un credit sub forma unei convenții de descoperire de cont în valoare de 11.500 lei. Ca urmare a dificultăților intervenite în rambursarea banilor către bancă, în februarie 2012 între BRD și Necula intervine un nou contract de credit pentru reeșalonarea prin consolidare a celor patru convenții de credit anterioare, la data respectivă suma datorată fiind de 240.000 de euro.
Vila de 500.000 euro
Pe 29 martie, executorul Cătălin Răzvan Chiriac scoate la vânzare mai multe imobile aparținând notarului Ioana Necula. Prima proprietate se află pe strada Sărărie la numărul 178 și este compusă din două parcele de teren, una de 600 mp pe care se află construită o vilă cu suprafața totală de 200 mp și un garaj de 40 de mp, și o altă parcelă aflată în prelungire cu suprafața tot de 600 mp pe care se află o construcție anexă și un beci în suprafață totală de 33 mp.
Cele două proprietăți au fost evaluate la suma de 2.300.000 lei, respectiv 510.000 euro. Prețul de pornire la licitație este diminuat cu 25% față de prețul de evaluare, iar imobilele pot fi achiziționate și separat licitația începând de la 260.000 euro pentru vila de 200 mp și terenul aferent și de la 120.000 euro pentru construcția anexă de 33 mp și terenul aferent.
3,5 hectare de teren în Bârnova
Al doilea calup de proprietăți se află în Bârnova și este format din 3 parcele de teren, două dintre ele categoria livezi în suprafață de 10.653 mp și respectiv 8923 mp, și o parcelă categoria păduri în suprafață de 14.776 mp. Toate cele 3 parcele au fost evaluate la prețul de 1.170.000 lei, respectiv 260.000 euro. Ca și în cazul primelor proprietăți, cele 3,5 hectare de teren din Bârnova vor avea prețul redus cu 25% față de valoarea de evaluare. Terenurile pot fi cumpărate și separat, prețurile de plecare la licitație fiind între 55.000 euro și 80.000 de euro.
Pomană imobiliară – 30% din valoare
Însă cel mai tare aspect al acestei executări este faptul că proprietățile pot fi achiziționate la un preț derizoriu. Prin anunțul de vânzare se face cunoscut faptul că dacă la licitație se prezintă minim doi ofertanți și nici unul dintre ei nu este dispus să ofere prețul de pornire, atunci vânzarea se poate face la un preț inferior, dar nu mai puțin de 30% din prețul de evaluare.
Practic, vila de 200 mp a notarului cu terenul aferent poate fi cumpărata cu puțin peste 100.000 de euro. Aceeași regula este valabilă și pentru celelalte imobile astfel că terenul de 600 mp din Sărărie și construcția anexă pot fi cumpărate sub 50.000 de euro, iar cele 3.5 hectare de teren din Bârnova cu doar 80.000 de euro, respectiv 2,3 euro/mp de teren.
BRD lasă DNA în fundul gol
BRD are ipotecă de rang 1 pe imobilele scoase la vânzare, iar DNA sechestru asigurator până la concurența sumei de 17 milioane de euro.. Executorul Cătălin Răzvan Chiriac explică ce se întâmplă într-un astfel de caz. Legea dă întâietate băncii în acest caz, astfel că sumele rezultate din vânzare vor merge în conturile BRD iar DNA rămâne cu buza umflată.
”Executarea se face în urma investirii cu titlu executoriu a unui contract de credit cu garanție imobiliară. Banca are ipotecă de rang 1 pe toate imobilele scoase la licitație, iar ulterior înscrierii ipotecilor Direcția Națională Anticorupție a instituit un sechestru asigurator. Banca are întâietate iar toți banii obținuți din vânzarea imobilelor vor fi vărsați în contul băncii până la acoperirea sumelor prevăzute în titlul executoriu. Cei care vor să cumpere aceste imobile trebuie să știe că după intabularea dreptului de proprietate Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu va radia sechestrul asigurator instituit de DNA. Noul proprietar va trebui să facă plângere la instanța de judecată împotriva încheierii de carte funciară în care este menționat sechestrul iar instanța va dispune radierea acestei mențiuni. Codul de procedură civilă, care este o lege organică, prevede că bunurile vândute prin executare se cumpără libere de orice sarcini. Există un ordin al directorului OCPI, care este un act administrativ, prin care se stabilește că registratorii de la cadastru nu trebuie să radieze sechestrele instituite de instituțiile statului la vânzarea prin executare silită. La noi un act adiministrativ bate o lege.” a precizat Răzvan Cătălin Chiriac.