Nicu SAMSON
Controversatul medic ortoped, Paul Botez, de la Spitalul de Recuperare, condamnat de instanța de fond la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru luare de mită, și-a pus lacăt la gură. “Nu discut absolut nimic despre dosarul meu”, a fost singura declarație smulsă cu forcepsul de la doctorul pedepsit pentru șpagă.
Doctorul Paul Botez, inculpat și totodată condamnat într-un complex dosar de corupție, va fi reaudiat de către instanța de apel, la începutul lunii aprilie 2017. Magistrații Curții de Apel Iași au hotărât recent interogarea chirurgului ortoped pe 3 aprilie, la ora 11.00, în cadrul unei ședințe secrete. De asemenea, tot referitor la acest caz, magistrații se vor pronunța astăzi 9 martie 2017, cu privire la administrarea unor probe și documente prezentate anterior de către apărătorul condamnatului, avocatul Liviu Bran, cât și de reprezentanții acuzării.
Contactat telefonic și întrebat dacă-și va susține nevinovăția și în fața magistraților instanței de apel, medicul Botez a oferit un răspuns mai mult decât ferm: “Nu mai discut absolut nimic despre dosarul meu” , după care a închis. Se pare că, în urma acestei interpelări, Paul Botez a hotărât că nu mai are nimic de spus, punându-și efectiv lacăt la gură. În urma unei cereri depuse de avocatul Liviu Bran, judecătorii Curții de Apel Iași au decis să judece în ședință nepublică dosarul în care chirurgul ortoped a fost judecat și ulterior condamnat pentru luare de mită.
Tribunalul i-a restituit toți banii ortopedului
Potrivit anchetatorilor, Paul Botez a fost suprins în flagrant în timp ce solicita o șpagă de 5.000 lei de la un bătrân în vârstă de 60 de ani pe nume Neculai Atudorei, pentru a-l supune pe acesta unei intervenții chirurgicale. Magistrații Tribunalul Iași i-au administrat doctorului de la Recuperare o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare, cu suspendare. Ulterior, atât Parchetul de pe lângă Tribunal, cât și condamnatul, au făcut apel, nemulțumiți de hotărîrea instanței de fond.
În timpul procesului, doctorul Botez a negat totul și a spus că banii găsiți de procurori în sertarele biroului său, nu-i aparțin defel. La percheziția efectuată la Spitalul de Recuperare, anchetatorii anticorupție au descoperit în biroul medicului ortoped aproximativ 4 miliarde de lei vechi, constituiți din suma de 44.000 de euro, 65.000 de lei și 2.500 de dolari. Ulterior însă, Tribunalul a decis să ridice sechestrul instituit de procurorii anticorupție, și să-i restituie toți banii lui Botez.