Iată DOVADA! Ioan Prisecaru, omul din spatele celui mai mare scandal imobiliar

0
14436
  •  Lucrurile au ieșit la iveală abia acum, când oamenii miliardarului Ioan Prisecaru vor să-și recupereze banii deoarece „combinația” a eșuat după ce a intrat pe fir DNA
  • Este vorba despre celebrul scandal de presă „Afacerea Dănescu” care privește modul fraudulos în care au fost transferate 20 de hectare de teren de la Movileni în Copou

Ioan Prisecaru, magnatul care deține grupul de firme Tess-Conex, s-a aflat în spatele unuia dintre cele mai mari șmenuri imobiliare de care s-a vorbit vreodată în Iași. Lucrurile au ieșit la lumină acum, după ce unul dintre oamenii magnatului Prisecaru s-a adresat justiției, solicitând să-și recupereze banii având în vedere că afacerea a eșuat după ce întreaga tărășenie a explodat în presă. Să reamintim că este vorba despre modul în care o femeie care locuia în Copou, o anume Floarea Dănescu, a reușit să transfere 20 hectare de teren de la Movileni, unde un hectar se vindea cu câteva sute de lei, pe un amplasament lângă Universitatea de Agronomie unde numai 1.000 mp teren se pot vinde cu zeci de mii de euro. La vremea respectivă, începând cu anul 2005 și până în 2010, toată lumea se întreba cum se numește șmecherul care se află în spatele acestei afaceri. Asta deoarece se știa că o femeie simplă ca Floarea Dănescu, fără relații nu putea să dea o asemenea lovitură, iar combinația nu putea fi făcută decât de o persoană care avea influență asupra politicienilor și în special asupra conducerii prefecturii, cea care coordona activitatea  Comisiei județene de fond funciar, entitatea care a reallizat transferul terenului. Ori, în momentul în care s-a realizat acest transfer, conducerea prefecturii era asigurată de Radu Prisăcaru, condamnat ulterior la 5 ani de închisoare deoarece a condiționat retrocedarea unui teren către Norina Forna, decanul Facultății de Stomatologie de la UMF Iași, și de Florin Ungureanu, fost angajat al grupului de firme Conex. După arestarea lui Priseicaru, Parchetul Național Anticorupție- Serviciul Teritorial Iași (în prezent DNA) a demarat o anchetă legată și de transferul terenului Floarei Dănescu, iar în această perioadă Florin Ungureanu s-a sinucis. În presa ieșeană acest scandal era numit generic „Afacerea Dănescu”. Ulterior, după izbucnirea scandalului în presă, autoritățile au obținut în justiție anularea documentelor prin care s-a reușit transferarea terenului.

Patronul Conex a ieșit la lumină

Ca multe dintre alte afacerile pe care le-a derulat prin interpuși, și în această combinație Ioan Prisecaru a operat prin intermediul unuia dintre angajații săi, un anume Cristian Martoncă. Acesta este și angajat la una dintre firmele din grupul Conex, dar și asociat cu Ioan și Tereza Prisecaru în mai multe societăți. Astfel, Cristian Martoncă este asociat cu soții Ioan și Tereza Prisecaru la societăți precum Pro Takt Trading, Conex Distribution SRL, Tess SRL, Asam IT SA. De asemenea, Martoncă a fost asociat  cu soții Prisecaru la GFC Industry, Comes Investment, SC Reparații Miniere SA ș.a.m.d. După cum s-a precizat, Ioan Prisecaru a operat în Afacerea Dănescu prin intermediul lui Cristian Martoncă. Astfel, în data de 5 decembrie 2005, Cristian Martoncă a încheiat cu Florea Dănescu un contract de cesiune drepturi patrimoniale pentru o parte din terenul pe care urma să-l primească femeia în Copou, pe aleea Mihail Sadoveanu, în ferma Adamachi. Potrivit acestui contract, Martoncă urma să intre în posesia a 2 hectare de teren în situația în care transferul terenul urma să fie finalizat. În respectivul contract se precizează că înțelegerea rămâne valabilă numai dacă Floarei Dănescu i se retroceda în final un teren în municipiul Iași, într-una din zonele cu potențial imobiliar. De asemenea, documentul mai precizează că Floarea Dănescu a încheiat contracte similare și pentru cele 18 hectare, adică diferența până la 20 hectare, întreaga suprafață transferată.

Angajatul Conex a plătit 120.000 euro

În edițiile următoare ale septămânalui 7 Est vom dezvălui toate detaliile referitoare la contractele ce privesc cele 18 hectare. Potrivit unor surse, cel puțin pentru o parte din cele 18 hectare au încheiat precontracte tot oameni de-ai lui Prisecaru.

„În ipoteza în care nu se poate obține punerea în posesie a cedenților pe unul din amplasamente, Copou, Păcurari, Bucium, Galata în termen de 3 luni de la prezentul act, contractul se desființează definitiv , fără alte formalități, cedenții fiind repuși în drepturi cu obligația să restituie prețul cesiunii adică 439.368 lei (120.000 euro)”, se arată în contractul semnat de Cristian Martoncă cu Floarea Dănescu.

Au prelungit contractul. Nicușor Păduraru de la Conex devenise prefect

După arestarea lui Prisăcaru și sinuciderea lui Florin Ungureanu, Floarea Dănescu nu a mai reușit să definitiveze transferul terenului. Între timp, Primăria Iași deschisese un proces în justiție un proces prin care solicita anularea documentelor care au dus la transferarea suprafeței de 20 hectare de la Movileni în Copou. Având în vedere toate acestea, Floarea Dănescu nu s-a mai putut ține de cuvânt și nu a putut preda cele 2 hectare cumpărate de Cristian Martoncă. Între timp însă, pe funcția de prefect al județului Iași a fost desemnat Nicușor Păduraru, fost angajat al grupului de firme Conex. Acesta este unul dintre motivele pentru care cel mai probabil magnatul de la Conex a sperat că va rezolva problema și va pune în sfârșit mâna pe terenul din municipiul Iași. Astfel,  Cristian Martoncă a semnat cu Floarea Dănescu mai multe acte adiționale prin care femeia primea un nou termen de predare a terenului. În total între Floarea Dănescu și Cristian Martoncă au fost semnate 4 acte adiționale care aveau ca obiect prelungirea termenului de predare.

În primul act adițional semnat la 27 noiembrie 2006, Floarea Dănescu se obliga să predea terenul la data de 41 decembrie 2007, în al doilea act adițional din 9 februarie 2008, femeia se angaja să predea terenul până la 31 decembrie 2008. Au mai urmat două acte adiționale semnate în 2009 și 2010 prin care Floarea Dănescu se obliga să predea terenul până la sfârșitul fiecărui an. Ulterior, municipalitatea a obținut anularea documentelor de transfer, iar grupul Conex nu și-a mai atins scopul. Acesta este motivul pentru care acum grupul Conex își vrea acum banii înapoi. În ultimul an, Cristian Martoncă a deschis în justiție mai multe procese prin care solicită ca judecătorii să o oblige pe Floarea Dănescu să-i dea banii înapoi pentru că nu i-a predat un teren în municipiul Iași, așa cum se obligase. De exemplu, unul dintre dosarele cu acest obiect are numărul 43455/245/2014. O bună parte din aceste procese nu s-au soluționat cu sentințe definitive. Ioan Prisecaru nu a răspuns apelurilor jurnaliștilor 7 Est care au dorit să obțină un punct de vedere de la patronul grupului de firme Conex.

Istoria afacerii

În anul 2003, Floarea Dănescu a solicitat, suprafața de 20,8 hectare de teren situat în comuna Movileni. Titlul de proprietate, cu numărul 99.744, care viza această suprafață din Movileni a fost eliberat în anul 2003 pe 20 martie. Floarea Dănescu a exploatat acest teren, l-a dat în arendă unei societăți comerciale de la care a primit bani și produse. În anul 2005, Floarea Dănescu a reușit, prin bunăvoința prefectului Radu Prisacaru, să obțină o hotărâre a Comisiei județene de fond funciar prin care terenul era transferat în municipiul Iași, dupa cum s-a mai precizat pe strada Aleea Sadoveanu, pe teritoriul fermei Adamachi. Suprafața din interiorul fermei era o arie de cercetare aflată în custodia Universității de Stiințe Agricole.

Potrivit Legii nr. 247/ 2007 nu puteau fi retrocedate terenurile care erau supuse cercetării. Fostul primar Gheorghe Nichita a decis să atace în instanță hotărârea Comisiei județene de fond funciar, prin care Floarea Dănescu a primit terenul din Copou. Hotărârea semnată de fostul prefect Radu Prisecaru, prin care s-a stabilit transferarea terenului, a fost anulată de judecătorii de la Tribunal în anul 2010.

3 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments