Unul dintre cei mai mari investitori germani de pe piaţa locală, Dräxlmaier, care are în România în acest moment peste 15.000 de angajaţi, a anunţat că va închide capacitatea de producţie de la Piteşti, unde producea cablaje pentru industria auto. Lisa Dräxlmaier Autopart este totodată şi prima companie a grupului german înfiinţată în România, în urmă cu mai bine de 20 de ani. Tot la Piteşti grupul german realizează şi dezvoltare tehnică de produs, dezvoltare IT şi inginerie de testare.
Restrângerea activităţii şi reducerea numărului de angajaţi au început încă din perioada 2015-2016. Dacă în urmă cu doi ani compania avea un număr mediu de 2.600 de angajaţi, la finalul primului semestru din 2016 numărul scăzuse la 1.300 de salariaţi.
„Situaţia este rezultatul unui cumul de factori: pe de o parte, este vorba despre reducerea firească a comenzilor în cazul produselor al căror ciclu de viaţă se apropie de final, iar pe de altă parte unul dintre principalii clienţi a decis să-şi mute producţia în Mexic“, a declarat Bernd Schmitt, director general al Lisa Dräxlmaier Autopart.