Parcă nu ar fi fost suficient că se droghează la o vârstă fragedă, adolescenții Iașului mai cumpărau de la rețeaua din Păcurari, destructurată recent de Poliție, etnobotanice care conțineau otravă de șobolani…! Se pare că sute de tineri din Iaşi, mulţi dintre ei liceeni, ar fi achiziţionat stupefiante de la reţeaua amintită, care acționa în Iaşi, Podu Iloaiei şi Bârlad, sub coordonarea unor indivizi care locuiau în casele sărăcăcioase din cartierele Păcureţi şi Dallas.
„Gruparea era structurată funcţional, unii dintre inculpaţi fiind specializaţi în procurarea angro de materii prime pe care le foloseau la fabricarea produselor cu efect psihoactiv pe care le vindeau celorlalţi inculpaţi specializaţi în distribuirea la nivel stradal direct către consumatori“, au precizat procurorii.
Anchetatorii au mai arătat că în special tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani erau printre clienți și că dozele erau comercializate cu preţuri cuprinse între 20 şi 60 de lei, în funcţie de preţul materiei prime. „Produsele etnobotanice erau preparate de membrii reţelei din substanţă vegetală care era tratată sau amestecată cu compuşi chimici susceptibili de a genera efecte psihoactive precum şi cu diverse alte substanţe precum: acetone, spray-uri de combatere a insectelor, otravă pentru rozătoare, îngrăşăminte chimice pentru plante sau substanţe de uz veterinar“, au mai menţionat procurorii DIICOT Iaşi.
Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis, ieri după-amiză, ca toți cei 15 ieşeni acuzaţi că au vândut etnobotanice cu otravă de şobolani în ele să rămână în arest preventiv.