Doi grivei în blană de leu : Nicuşor Păduraru & Marius Spînu

– despre canişii care rag felin la lună –

Lucian Postu

Nicuşor Păduraru şi Marius Spînu sînt alte două ambalaje cu care am pierdut vremea degeaba, punîndu-le la dispoziţie, gratuit, experienţa mea de consultant politic, în ideea că politicienii mai tineri şi mai curăţei trebuie ajutaţi să ajungă oameni politici maturi, dacă vrem ca aceia care iau decizii pentru noi să nu fie doar nişte şmenari penibili şi toxici.

Pe Nicuşor Păduraru îl remarcasem mai demult la liberali, dar nu ca pe un tip tare OK, ci ca pe un înfumurat evident, plin de sine, care nu pierdea nici un prilej ca să sublinieze ce deştept e el şi ce proşti sînt ceilalţi. Chiar avusesem cu el o discuţie mai puţin protocolară, în care îi cam spusesem ce părere am despre cei care se cred buricul pămîntului. Asta se întîmpla în perioada cînd era mare director în ograda milionarului Nelu Prisecaru, cel care are acum nevasta condamnată la cîţiva ani de închisoare, pentru oarece mînării bănoase.

Aroganţa lui penibilă şi eticheta de politician din ” desantul Prisecaru ” m-au făcut să-l bag pe Nicuşor în oala cu servanţi politici ai bogătaşului de la Conex : Petrică Movilă, Cătălin Ivan, Adrian Iurcan ş.a.m.d. L-am reevaluat atunci cînd a început să devină un fel de dizident pe moşia liberală a lui Fenechiu, dar mai ales după ce a devenit prefect de avarie, baronul liberal fiind nevoit să propună un om cu imagine decentă, în locul arestatului Radu Prisăcaru, om de bază al trupei de ieniceri fenechişti.

Cum perioada din prefectură a dovedit că Păduraru era decis să fie în opoziţie faţă de Fenechiu, fapt confirmat şi de înlocuirea lui ulterioară cu un fidel al actualului puşcăriaş, am zis că omul ar putea deveni un politician serios, deci merită ajutat. Aşa că am stat multe ore la ceaiuri şi cafele cu el, încercînd să-l învăţ ceea ce ştiam în materie de comunicare şi management politic. Chit că năravul de a se crede atotştiutor nu-l părăsise.

Pe Marius Spînu l-am ” descoperit ” ceva mai tîrziu, cu ocazia apariţiei PLD, partidul condus de Theodor Stolojan. Profesor de matematică la universitate, neimplicat în scandaluri, călit la Hîrlău în lupta politică, Spînu părea un tip deschis la minte, cu care se putea discuta direct, fără probleme. Aşa că l-am inclus şi pe el în lotul de ” tinere speranţe „, ceea ce a însemnat alte ore de ” antrenament „, în biroul de la universitate al junelui politician.

Din păcate, după ce au ajuns parlamentari, şi Păduraru şi Spînu s-au dovedit mult mai ieftini decît păreau. Ambii şi-au dovedit definitiv subţirimea cu aceeaşi ocazie. Nu, nu le-am cerut ceva pentru mine, ci dimpotrivă, le-am dat mură în gură, ca să facă ceva util pentru ieşeni. Numai că domnii deputaţi nu mai aveau acum timp de fleacuri, ci doar de politica mare. Fără să-şi dea seama cît sînt ei de mici.

Nicuşor devine mucuşor

Stînd în acelaşi cartier, mă întîlneam destul de frecvent cu Nicuşor Păduraru, mai ales după ce plecase din postul de director în Ministerul de Interne, unde fusese mutat în urma îndepărtării lui din fruntea prefecturii. Aveam o relaţie de încredere cu el, amicală, aşa că, pe cînd era încă membru al PNL, ne-am întîlnit de cîteva ori cu Varujan Vosganian, pentru a discuta despre coagularea unei strategii ieşene anti-Fenechiu. E drept, pe atunci nu eram lămurit 100 %  în legătură cu cleioşenia lui văru’ Jan …

După ce a ajuns deputat PDL am continuat să-l consiliez pe amicul Nicuşor, tot gratuit, convins că  influenţa lui mai mare în conducerea filialei ieşene a partidului va fi benefică pentru o schimbare în bine a politicii bahluiene. Aşa că, în decembrie 2009, mi s-a părut că a apărut un bun prilej pentru ca deputatul Păduraru să puncteze decisiv în meciul cu adversarii dinăuntrul şi dinafara partidului, arătîndu-le în acelaşi timp ieşenilor că îi pasă în mod real de soarta lor şi că face lucruri concrete ca să-i ajute pe alegătorii lui.

Despre ce era vorba ? Înainte de Crăciun, porcii de la E On Gaz făcuseră o nouă mizerie de mare calibru : dăduseră un contract de înlocuire a unor conducte unei firme de rahat cu fundă, firmă care cuplase ţevile de gaz la reţeaua de alimentare cu apă. Urmarea ? Apa ajunsese în regulatoarele de presiune de la intrarea în blocuri, unde îngheţase, gazul se oprise, iar mii de familii cu micro-centrală de apartament stăteau în frig, în timp ce afară erau temperaturi sub minus 20 de grade Celsius. Situaţia cea mai gravă era în cartierul Alexandru cel Bun, lovit majoritar de tîmpenia E On. Deşi îşi recunoscuse vina, firma germană nu făcea mai nimic ca să remedieze în timp util situaţia gravă pe care o provocase şi care se prelungea timp de mai multe zile.

Cum tocmai în acel cartier era o parte din colegiul uninominal unde fusese ales deputatul Păduraru, i-am explicat ce are de făcut : să găsească un avocat bun şi de încredere, apoi să strîngă semnături de la locatarii lăsaţi să sufere în frig de E On, pentru a demara un proces colectiv contra furnizorului de gaz. Era un proces ca şi cîştigat : E On îşi recunocuse public vina, afară erau minus 20 de grade, daunele materiale şi morale erau clare.

Amicul Nicuşor a zis, cam apatic, că ideea pare interesantă şi că o să le zică celor de la cabinetul lui parlamentar să anunţe lumea că poate veni să semneze pentru proces la cabinet. M-am uitat lung la el şi i-am explicat că e important ca să meargă personal la uşa celor loviţi de tîmpenia E ON, pentru ca oamenii să vadă că îi pasă de necazurile lor. Plus că prezenţa lui ar da greutate demersului, arătînd că e vorba de ceva serios, adică de un angajament clar de a face ceva concret.

Tot apatic, dl deputat a zis că mai vorbim după sărbători. După sărbători, E On nu făcuse mare lucru pentru a rezolva problema, iar situaţia era cam tot aceeaşi. Tot cam aceeaşi era şi apatia deputatului Păduraru, care de-acum îmi dădea diverse motive ieftine pentru care nu credea că e oportun să înceapă acţiunea pe care i-o recomandam. Aşa că a mai lungit-o vreo două săptămîni, pînă cînd mi-a zis direct : vroia ca E ON să-l sponsorizeze la urmăroarele alegeri, aşa că nu prea s-ar fi băgat în povestea  cu procesul contra lor.

Mi-am stăpînit reacţia stomacului, văzînd de ce o tot dăduse pe după colţ, şi i-am explicat, ca la proşti, că după ce o să piardă procesul cu clienţii păgubiţi, E ON ar putea fi mult mai dispus să-l sponsorizeze pe cel care a iniţiat acţiunea în instanţă. Plus că impactul procesului va fi unul mare, mult mai important decît o eventuală sponsorizare de la E ON.

Cam lehămetit de insistenţa mea, dl deputat a zis că vorbim peste o săptămînă. Numai că peste o săptămînă era ocupat cu mari probleme geopolitice, mult mai importante decît nişte mii de fraieri din Iaşi. Aşa că, lămurit definitiv cu el, i-am zis să-mi şteargă numărul de telefon din agendă şi să-şi vadă de ieftineala lui cu franjuri.

Un bou şi-o belea

Văzînd că pe Păduraru îl doare în dos de situaţie, deşi avea alegători în cartierul lovit de cretinia E ON , i-am zis lui Marius Spînu de cazul respectiv, explicîndu-i şi lui că are doar de cîştigat voturi, cu un minim efort, ajutînd în mod real cîteva mii de oameni şi creind un precedent important în lupta cu mizeria monopoliştilor din energie.

Spînu a părut foarte încîntat de oportunitate şi chiar mi-a zis că ştie un avocat bun, care tocmai fusese jecmănit de E ON, deci n-avea motiv să bată palma, pe sub masă, cu mizerabilii în costum nemţesc, dar cu apucături balcanice. În plus, dacă începea acţiunea contra firmei germane, avea şi un motiv să-i dea peste nas colegului său Nicuşor, cu care era în rivalitate la partid. Cum s-ar zice, dl deputat Marius Spînu avea toate motivele să se implice : ajuta mii de oameni, cîştiga voturi şi căpăta un avantaj în lupta internă din filiala PDL.

Se pare însă că toate argumentele astea nu contau la Iaşi. La fel ca şi colegul lui de partid, Marius Spînu s-a dat la fund în săptămînile care au urmat şi n-a mai răspuns la telefon, aşa că nu mi-a rămas decît să-i transmit şi lui acelaşi mesaj de drum bun şi cale bătută.

Nu ştiu dacă cei doi deputaţi PDL, mari luptători pentru dreptate şi pentru reforma băsesciană, s-au dus cumva la E ON, ca să negocieze vreo sponsorizare. Ştiu însă altceva : că s-au dovedit nişte cotei ieftini, cu aere de leu din genericul Metro-Goldwyn-Meyer. Doar că din răgetele lor politice au rămas nişte schelălăituri jalnice, bune doar să impresioneze copiii mici şi babele ocrotitoare de grivei comunitari.