O situație într-un fel comică, dacă n-ai fi în pielea celui păgubit, s-a petrecut pe data de 20 februarie la Iași. Astfel, în timp ce-și plimba liniștit câinele prin Parcul Copou, un pensionar și-a adus aminte de vremurile sale bune, când a fost abordat de două tinere din Botoșani, care i-au propus tam-nesam o partidă de sex. Încântat, bătrânul în vârstă de 84 de ani, le-a invitat imediat pe fete la casa pe care o deține în cartierul Copou. Acolo, una dintre tinere i-a solicitat bani bărbatului, chipurile pentru a merge la farmacie să cumpere mai multe creme care ar fi ajutat la derularea în mai bune condiții a actului sexual. Credul, pensionarul a scos o sumă de bani dintr-un sertar. După ce a revenit de la farmacie, într-un moment de neatenţie, fata a deschis sertarul şi a luat toţi banii de acolo, după care a plecat.
Pensionarul a declarat la poliţie ulterior că i-a fost furată suma de 110.000 lei, dar în urma investigaţiilor făcute de către poliţişti a rezultat că din sertar a fost furată suma de 18.000 lei, bani pe care tânăra i-a cheltuit.
„La data de 3 aprilie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat o tânără din judeţul Botoşani, bănuită de comiterea unei infracţiuni de furt. Tânăra a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore“, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IJP Iași.