Tudor LEAHU
- Contestatarul proiectelor imobiliare din zona Bucșinescu – Sf. Lazăr construiește un adevărat bloc, deși are autorizație pentru o locuință individuală
- “Vila” soților Ioan Adrian și Carmen Maria Lungu are trei nivele, o amprentă la sol de 125 metri pătrați și suprafață construită de 367 metri pătrați
- O autorizație pentru un bloc de locuințe ar fi impus restricții și condiții urbanistice mult mai severe, care ar fi făcut investiția neprofitabilă sau chiar imposibil de realizat l Primăria nu a aplicat nici o sancțiune celui care a încercat să blocheze proiectele din zonă asaltând instituțiile cu zeci și zeci de reclamații
Unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai proiectelor imobiliare de pe strada Moldovei (zona Sf. Lazăr – Bucșinescu) se dovedește să nu fie chiar “o fată mare”, așa cum poza în reclamațiile depuse la Primărie și la Poliția Locală. Este vorba de Ioan Adrian Lungu, fervent opozant al ridicării de locuințe colective pe strada Moldovei. Acesta a depus nenumărate sesizări la primărie, solicitând blocarea PUZ-urilor realizate de către investitori în zonă.
Iată însă că “stâlpul dreptății” încearcă să fenteze aceeași lege pe care o invocă atunci când depune reclamații. Ioan Adrian Lungu a depus la primărie documentația necesară pentru a obține autorizație de construire pentru o locuință individuală pe stradela Adunați, la numai câțiva metri de blocurile contestate. Însă, în loc de vilă, pe terenul deținut de acesta răsare un bloc.
Locuință individuală cu trei nivele și 360 metri pătrați de construcție
Ioan Adrian Lungu deține împreună cu soția sa Carmen Maria un teren în suprafață de 282 metri pătrați. În urmă cu aproximativ două luni de zile, cei doi soți au obținut de la primărie autorizația de construire numărul 68 pentru edificarea unei locuințe individuale.
Dimensiunile locuinței individuale sunt impresionate pentru o astfel de clădire. Soții Lungu au obținut aprobare pentru o vilă cu trei nivele, parter și două etaje, cu o înălțime de peste 11 metri de la nivelul solului.
Conform planului urbanistic zonal, realizat doar pentru construirea unei locuințe individuale și nu a unor locuințe colective, vila are o amprentă la sol de aproximativ 125 metri pătrați și o suprafață construită de 367,75 metri pătrați. O casă modestă, ar spune unii ironic.
Vila se transformă în bloc
Așa-zisa vilă, la care lucrările de construire sunt în toi, nu seamănă deloc cu un cămin al unei familii, fie chiar și înstărită. Apartamente într-un bloc cu trei etaje, asta vede oricine care aruncă o privire la edificiul ridicat pe stradela Adunați.
Practic, familia Lungu pare să fi recurs la un truc pentru a păcăli legea și autoritățile locale. Construcția se află la o distanță de aproximativ un metru față de vecini iar pereții au fost prevăzuți cu ferestre. Ori, conform reglementărilor urbanistice, se poat realiza ferestre doar la o distanță mai mare de trei metri față de limita de proprietate cu vecinii. Dacă ar fi solicitat autorizație pentru un bloc, atunci ar fi trebuit realizat un nou PUZ, iar reglementările urbanistice ar fi fost mult mai severe, un procent de ocupare a terenului mai mic, suprafața construită mult mai mică și, în plus, proprietarul ar fi fost nevoit să asigure pe același teren de 282 metri pătrați locuri de parcare. Un câștig mult mai mic cu o investiție mult mai mare!