În județul Neamț se câștigă cel mai mic salariu mediu net din România, adică 1.690 lei, ceva mai mult de jumătate din cât se câștigă în București (3.139 lei).
Iar dinamica economică nu e deloc încurajatoare. Potrivit Camerei locale de Comerț, prognoza PIB pe baza actualelor capacități de producție și servicii ar urma să scadă cu 3,9% anul acesta și cu 4,2% în 2018.
Principalul angajator din județ este firma de pază Grup Est Security (aproximativ 3.700 de angajati), urmată de ArcelorMittal Tubular Products, din Roman (1.200), TWR Airbags, Rifil si Kober, toate cu sub o mie de angajați.
Declinul veniturilor din județ este accelerat. În 2013, de exemplu, Neamț avea patru județe sub el la capitolul câștig salarial mediu net (Botoșani, Harghita, Covasna și Bihor), potrivit Economica.net.