De aproape un an și jumătate, în peisajul Pieței Unirii a apărut un lift modern, menit să ajute cetățenii să traverseze mai ușor pasajul. Numai că, din 2015 și până astăzi, foarte puțini ieșeni au folosit această modalitate de a coborî în pasaj. De acum înainte, cu atât mai puțin, deoarece liftul cu pricina pare să se degradeze pe zi ce trece mai mult, iar persoanele cu deficiențe locomotorii ezită să se urce în el. Nici servolifturile de pe lateralele scărilor de acces nu se află într-o stare prea bună, așa că persoanele cu dizabilităţi sunt nevoite să înconjoare foarte mult pentru a ajunge în Piaţa Unirii…
Modernizarea Pasajului Unirii a făcut parte dintr-un proiect mai amplu, ce a cuprins toată zona Piaţa Unirii – Lăpuşneanu. Investiţia totală s-a ridicat la 13,6 milioane lei, din care 13,1 milioane lei fonduri nerambursabile. Pasajul a fost inaugurat în noiembrie 2015, cu o întârziere de jumătate de an faţă de termenul limită.