Tun imobiliar “pe-o mână” cu DIICOT! Partenerul fostei șefe de la Crimă Organizată a dat lovitura

2
2569
  • În averea fugarului Amar Nana, căutat de autorități pentru devalizarea Terom, și-au înfipt ghearele oameni de afaceri din anturajul unuia dintre cei mai bogați și influenți procurori din Iași
  • O clădire care se întinde pe aproape un hectar, evaluată la câteva milioane de euro, a scăpat de sechestrul instituit de DIICOT și a încăput pe mâinile partenerului de afaceri al familiei procurorului DIICOT Iulia Diaconu
  • Imobilul, evaluat la aproximativ 3,8 milioane de euro, a fost cumpărat cu puțin peste 500.000 de euro în urma unei executări silite dubioase

amar nanaStatul are șanse mici să mai recupereze ceva din prejudiciul cauzat de sirianul Amar Nana prin devalizarea uneia dintre cele mai mari firme din istoria Iașului, Terom SA. Bunurile imobile pentru care a fost instituit sechestru până la concurența unei sume ce depășește 20 milioane de euro ajung pe mâinile unor afaceriști cu relații în sistemul judiciar în loc să fie valorificate de către stat.

O clădire care se întinde pe aproape un hectar, evaluată la câteva milioane de euro, a scăpat de sechestrul instituit de DIICOT și a încăput pe mâinile partenerului de afaceri al familiei procurorului DIICOT Iulia Diaconu.

Este vorba de Gavril Țibu, partener de afaceri al lui Paul Diaconu, soțul fostei șefe a DIICOT IașI, Iulia Diaconu.

Firma “de casă” a sirianului Nana, executată silit

În momentul în care procurorii DIICOT au început să pună cap la cap informațiile și documentele ce priveau devalizarea Terom SA, aceștia au constatat că sirianul Amar Nana s-a folosit de o încrengătură de firme pentru a-și duce la îndeplinire planul. Printre acestea se numără și RFKI Comercial SRL, societate administrată în acte de Zakaria Nakdali, de origien siriană cu domiciliul în Republica Arabă. Mare parte din imobilele Terom au ajuns în proprietatea firmei RFKI, iar anchetatorii au dispus instituirea sechestrului pe patrimoniul acestei societăți comerciale.

Clădire de 4 milioane euro, executată pentru 200.000 de euro

Chiar dacă patrimoniul RFKI Comercial SRL era sechestrat de DIICOT, acesta a fost ochit de către oamenii de afaceri cu posibilități și relații.

Istoria acestui tun imobiliar este încâlcită și începe în anul 2004, înainte de izbucnirea scandalului de la Terom. Firma Varom Trading, înființată de cetățeanul italian Aldo Vannuchi, dar preluată ulterior de către un conațional, Gianfranco Ramagnoli, a încheiat cu RFKI Comercial SRL un contract de vânzare cumpărare pentru o hală în suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați.

Prețul vânzării era de aproximativ 500.000 de euro, care urma să fie achitat la aproximativ trei luni de zile de la data semnării contractului, pe 28 februarie 2005. Cu numai Câteva zile înainte de data plății, DIICOT a institui sechestru pe hala care făcea obiectul tranzacției. În consecință, Varom Trading declară că renunță la tranzacție și chiar notifică DIICOT, prin avocat, că nu mai intenționează să ducă la bun sfârșit afacerea.

După doia ani însă, italienii de la Varom Trading se răzgăndesc și decid să achite suma. De ce? Între timp, piața imobiliară a explodat, iar clădirea a devenit mult mai valoroasă. Drept urmare, în  2007 Varom Trading achită suma de 540.000 de euro în contul indicat de DIICOT și devine proprietar al halei.

Italienii au ridicat miza

Pare greu de crezut, dar după ce s-au văzut cu sacii în căruță, italienii de la Varom Trading au plusat și au acționat în judecată firma RFKI Comercial, solicitând daune materiale  pentru că tranzacția nu a fost efectuată la data stabilită în contract, adică februarie 2005. Asta în condițiile în care, cu doi ani înainte, aceiași italieni notificau DIICOT că renunță la contract.

Istoria absurdă nu se oprește aici. Varom Trading obține o hotărâre prin care firma sirienilor este obligată să achite daune de aproape 200.000 de euro pentru întârzierea tranzacției.

Hală de aproape un hectar

Pare incredibil, dar pentru a încasa despăgubirile de la RFKI Comercial, Varom Trading solicită executarea unei hale mult mai valoroase, de peste 9.000 de metri pătrațI, aflată însă sub sechestrul DIICOT. Deși firma RFKI Comercial are în patrimoniu și alte imobile, mai puțin valoroase, Varom Trading cere executarea halei de 3,8 millioane euro în contul unei datorii de 200.000 de euro.

DIICOT pierde în instanță sechestrul

Pentru a  putea executa silit imensa hală de pe Calea Chișinăului, Varom Trading s-a judeecat cu DIICOT și culmea a câștigat. Decizia a fost luată de magistrații de la Tribunalul Iași la începutul lunii martie a acestui an.

Cât de bine și-a apărat DIICOT interesele în instanță? Greu de spus… Cert este că magisstrații au încuviințat scoaterea la vânzare a halei, deși pe acest imobil era impus sechestru asigurator încă din 2005, cu mult înainte ca Varom Trading să-și revendice despăgubirile.

DIICOT a pierdut. Omul fostei șefe DIICOT a câștigat

La scurt timp de la comunicare hotărârii instanței, “în doi timpi și trei mișcări“ a și fost organizată licitația pentru vânzarea clădirii. Pe 14 martie, omul de afacei Gavril Țibu a adjudecat licitația cu o ofertă de numai 2.260.000 de lei, echivalentul a aproximativ 500.000 de euro.

În Iași Țibu este cunoscut ca un apropiat al familiei fostei șefe a DIICOT Iulia Diaconu. Țibu este partener de afaceri cu Paul Diaconu, fost ofițer Doi Ș‘un Sfert, în prezent speculant imobiliar.

La începutul anului 2011, Gavril Țibu a preluat de la Paul Diaconu părțile sociale ale firmei Tianacam Land SRL. Firma a fost înființată în anul 2006 de către Diaconu și are sediul chiar la domiciliul acestuia, pe strada Moara de Vânt.

Tudor LEAHU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
2 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments