Protecția Consumatorului Iași, executată silit de o casă de amanet!

0
173

Casa de amanet Corelia IFN SA din Piatra Neamţ a depus la Judecătoria Iaşi, în luna martie a acestui an, o solicitare pentru încuviinţarea executării silite a Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC), iar magistraţii au admis cererea.

În urmă cu patru ani, Corelia IFN SA a intentat o acțiune la Judecătoria din Piatra Neamţ pentru anularea unui proces verbal întocmit în urma unui control al comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. Instanţa a decis la începutul anului 2016 exonerarea casei de amanet de la plata amenzii contravenţionale dispuse de instituţia de control, în cuantum de 5.000 de lei. Totodată, a fost anulată măsura confiscării şi opririi temporare de comercializare a produselor semnalate cu nereguli de comisari. În urma acestui proces, instanţa a obligat CRPC să plătească societăţii circa 11.300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

După ce Protecţia Consumatorilor a atacat cu apel sentinţa, Tribunalul din Piatra Neamţ a decis doar să micşoreze cheltuielile de judecată în primă instanţă până la valoarea de 10.500 lei. La acest debit s-au adăugat însă alţi 5.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, decizia fiind definitivă.

„Există un fond special tocmai pentru astfel de situaţii. Singura problemă a fost că nu am avut bani pe aliniatul respectiv, suma nefiind prinsă în buget”, a declarant comisarul-şef Alexandru Hordilă. La mijlocul anului trecut, instituţia a mai achitat suma de 5.000 de lei către Banca Comercială Română (BCR), într-o speță similară.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments