– despre felul în care trebuie plesniţi pe loc politicienii nesimţiţi –
Zilele acestea, odată cu tămbălăul ursăresc generat de alegerile din şatra liberală, puşcăriaşul Fenechiu Relu a ajuns din nou subiect de discuţii publice. Şi pentru galben-albaştrii care s-au încăierat de la funcţii, şi pentru privitorii de pe marginea acestui circ jenant, cu pretenţii de genealogie brătienească.
E explicabilă această nouă dezgropare a cadavrului politic din Penitenciarul Vaslui, avînd în vedere faptul că ex-ministrul infractor i-a scos din claia cu anonimi pe mulţi dintre actualii şmecheri din Podu Roş. Şmecheri care îi sînt total datori pentru funcţiile şi averile pe care le-au obţinut. În plus, un alt motiv e acela că perioada paşalîcului fenechist a fost una în care Iaşul a avut o mare vizibilitate pe scena politică bucureşteană, chit că prin intemediul unor miniştri infractori sau inculpaţi, precum Chiuariu ori Adomniţei.
Pe Relu Fenechiu l-am consiliat o foarte scurtă perioadă, la începutul carierei sale politice, după ce preluase şefia liberalilor de la momîia decorativă şi avară numită Mogoş. Nu-l credeam vreun brătian pe noul lider, dar mă gîndeam că, fiind încă tînăr, ar putea învăţa cum se poate face o politică mai decentă decît cea comisă de predecesorul său. Numai că junele şef din Podu Roş s-a arătat, destul de repede, nemulţumit de faptul că eu mă axam pe lucrurile care nu mergeau cum trebuie în prestaţia lui. Drept argument, mi-a zis că o ex-jurnalistă din Bucşinescu, amică de-a nevestei lui , îi spune exact contrariul – că face totul foarte bine.
Ca oricărui om pe care l-am consiliat, îi spusesem de la început şi lui Fenechiu că eu nu mă ocup cu periatul clienţilor, ci cu aspectele care trebuie îmbunătăţite în activitatea lor politică. Văzînd deci că ar trebui să combat opiniile unei amice de-a nevestei împricinatului, am zis ” stop ” şi i-am urat junelui şef liberal mult succes în carieră. Ce fel de succes a avut, ştie acum toată lumea, inclusiv deţinuţii din închisoarea Vaslui.
Prin 2005-2006, cînd s-a întîmplat episodul pe care îl povestesc acum, Fenechiu era deja ditamai baronul liberal, iar eu scrisesem mai multe articole despre apucăturile viitorului puşcăriaş. Cum s-ar zice, atmosfera era pregătită pentru o întîlnire cu scîntei.
” La Relu vine un arab „
Deşi sînt editorialist din 1998, deci cam de atunci nu mai am printre obligaţiile curente ” munca de teren „, am preferat mai mereu să mă duc la anumite evenimente publice, fiindcă mă convinsesem, din multele articole citite, că nu prea poţi avea încredere în relatările reporterilor, chiar dacă le puneai laolaltă pe toate. Motivul era simplu : subiectivismul sau neprofesionalismul celor care scriau, plus interesele redacţionale, generau deseori relatări incomplete ori deformate.
În acea perioadă eram editorialist la ” Flacăra Iaşului „, care avea redacţia la doi paşi de sediul liberalilor. Deci nu trebuia să fac un mare efort pentru a participa la o conferinţă de presă în care Fenechiu, aflat la putere, anunţa mari dezvăluiri despre Ion Solcanu, şeful local al opoziţiei pesediste.
După cum am constatat la faţa locului, dezvăluirile vizau legăturile dintre Solcanu şi un controversat milionar arab, celebrul Michel N’seir. M-am amuzat instantaneu, fiindcă baronul liberal vorbea de funie în casa spînzuratului. Anterior, în presă apăruseră mai multe anchete despre legăturile dubioase existente între Fenechiu şi milionarul arab : acesta vînduse către oficiul pentru cadastru, condus de liberalul Cozmanciuc, o clădire de birouri a fostei fabrici Terom, cumpărată de la stat pe un preţ de nimic şi revîndută apoi statului, pe o sumă babană. După acea tranzacţie cu instituţia condusă de un băiat din gaşca liberală, arabul milionar făcuse un contract prin care plătea bani frumoşi către o firmă de-a lui Fenechiu.
L-am întrebat deci pe şeful PNL-ist cum se face că bogătaşul arab e dubios cînd are legături cu pesedistul Solcanu, dar e onorabil atunci cînd face contracte cu liberalul Fenechiu, exact după o altă tranzacţie mai mult decît discutabilă, tot pe filieră liberală. Întrebarea mea, una de bun simţ jurnalistic, a fost de-ajuns pentru ca baronul Relu să se înfurie instantaneu şi să înceapă să spumege violent, de parcă îl înjurasem de mamă.
Peisaj cu fenechiu alb la faţă
Pe un ton extrem de enervat, Fenechiu a spus că nu răspunde la astfel de întrebări tendenţioase. I-am replicat că e o întrebare absolut legitimă, fiind vorba despre o instituţie de stat, condusă de un liberal, de bani publici, de o firmă de-a lui şi de informaţii din presă, care nu fuseseră negate.
” Nu răspund la întrebări mafioţilor ! „, a spumegat Relu, negru la faţă. Mirat de replica lui, l-am întrebat la cine se referă. ” La patronul dumitale !” , a răspuns el, pe acelaşi ton ridicat. Am zîmbit, auzind ce spune, şi i-am spus că nu ştiu ca persoana respectivă să fie mafiot, iar dacă are ceva de reproşat acelei persoane, să-i comunice direct, fiindcă eu am venit la o conferinţă de presă şi aştept răspunsul la întrebarea pe care am pus-o.
” Nu răspund la întrebările mafioţilor ! „, a repetat Fenechiu, din ce în ce mai negru la faţă. Pe acelaşi ton calm, i-am spus că întrebarea am pus-o eu, nu cel pe care îl considera mafiot. ” Şi la dumneata mă refer !”, a zbierat baronul liberal, cu o figură surescitată, părînd că începe să-şi piardă de tot controlul.
Era clar că o luase razna de-a binelea. L-am întrebat dacă e sigur că se referă la mine, crezînd că poate o să-şi dea seama că a sărit calul. Nici vorbă. ” Da, la dumneata mă refer ! „, a strigat Fenechiu din nou, cu un aer satisfăcut, de Sfîntul Gheorghe care doboară balaurul.
Deşi sînt destul de impulsiv, în asemenea momente încerc să rămîn calm, respectînd gradual procedurile militare – înainte de a trage, somez : ” Stai ! „, ” Stai că trag !”, iar dacă intrusul nu se opreşte, abia atunci îl mitraliez, evident că verbal. În plus, sala era plină de ziarişti, care fuseseră martori la faptul că, după o întrebare decentă, mi se răspunsese cu strigăte şi calomnii.
Prin urmare, i-am spus lui Fenechiu să se calmeze, fiindcă ar fi cazul să răspundă decent la o întrebare decentă. ” Nu vreau să răspund decent !”, a strigat el din nou. ” Deci nu putem avea un dialog decent ?”, am întrebat eu. ” Nu, cu dumneata nu pot avea un dialog decent !”, a spumegat iar baronul liberal, negru la faţă.
Era clar. Epuizînd deci toate somaţiile paşnice, mi-am luat agenda, geanta şi, ridicîndu-mă, am tras direct : ” Domnule Fenechiu, fiindcă aţi sărit gardul şi aţi depăşit măsura, o să vă pun o întrebare care să vă aducă cu picioarele pe pămînt : care e natura relaţiei dintre soţia dumneavoastră şi directorul de la Electrica, Ciutea ? „. Apoi m-am întors cu spatele şi am ieşit din sală, fără să mai aştept vreun răspuns.
Reacţia lui Fenechiu mi-au povestit-o unii dintre ziariştii rămaşi în sală : s-a albit brusc la faţă, iar mîna în care ţinea nişte hîrtii a început să-i tremure instantaneu.
Pentru calomnia că sînt mafiot şi lucrez pentru mafioţi, i-am făcut plîngere penală deputatului liberal. Numai că procurorul de la parchetul care se ocupă de parlamentari a decis neînceperea urmăririi penale, deşi faptele erau clare, existînd înregistrări audio-video şi martori. Am contestat acea decizia, dar şefii procurorului au fost şi ei de partea actualului puşcăriaş. Era vremea guvernului Tăriceanu, iar Fenechiu era un baron prea important ca să răspundă atunci pentru mizeriile lui.
După cîţiva ani, Relu Fenechiu, fratele lui şi directorul Ciutea, de la Electrica, au fost condamnaţi la închisoare pentru golănii cu banii statului. Apoi Relu a mai fost condamnat şi pentru alte golănii de milioane de euro. Între timp, înainte ca ex-ministrul să îmbrace pijamaua de puşcăriaş, am avut parte de tot felul de mizerii, comandate de Fenechiu şi executate de securiştii din subordinea lui. Asta e, la război – ca la război.
Acum, abia aştept ca tăticul politic al găştii ” Bodea & co ” să iasă de la zdup, ca să-l întreb, avînd şi o solidă bază penală : ” Ce mai faci, puşcăriaş mafiot ? „. Despre natura relaţiilor cu colegii de celulă o să încerc să nu-l întreb. Dar asta, desigur, doar dacă va avea un comportament adecvat.
Lucian Postu
