A început un nou calvar pentru șoferii ieșeni, după ce strada Petru Movilă a intrat, pe 1 mai, în proces de asfaltare. Artera a fost închisă pe tronsonul str. Gării – std. Varianta Sf. Petru Movilă, urmând ca marți aceeaşi restricţie să fie valabilă pentru tronsonul str. Gării – std. Varianta Sf. Petru Movilă – str. Sf. Andrei – str. Gh. Săulescu.
În perioadele menţionate, pe sectoarele de lucru traficul rutier va fi permis pentru maşinile de intervenţie ale Poliţiei, Ambulanţei și Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Reabilitarea şi modernizarea str. Sf. Petru Movilă face parte dintr-un program de lucrări care include reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş: str. Atelierului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Petru Movilă, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, str. Dealu Bucium, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola și str. Plopii fără Soţ.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 12,7 milioane lei, iar executantul este asocierea SC Conest SA – SC Viarom Construct SRL.