Iașul va avea bancă de sânge, țesuturi și celule umane

0
229

Potrivit unei hotărâri emise de Guvern la sfârşitul săptămânii trecute, proiectul de realizare a unei bănci de țesuturi, demarat de Spitalul „Sfântul Spiridon“ în 2010, va fi reluat.

Executivul a alocat pentru patru bănci de sânge, ţesuturi şi celule umane peste 30 de milioane de lei. Cele patru bănci de sânge, ţesuturi şi celule umane vor fi organizate la Iaşi, Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara.

„Printr-o hotărâre a fost aprobată alocarea sumei de 30 de milioane de lei pentru 2017 şi 2018. Suma este necesară Ministerului Sănătăţii în vederea îndeplinirii obiectivelor din cadrul unui proiect mai vechi PHARE. E vorba de lucrări de construcţii şi dotări cu echipamente pentru patru bănci de sânge, ţesuturi şi celule umane în Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara“, a precizat Alina Petrescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Înfiinţarea celor patru bănci de ţesuturi din ţară are rolul de a adapta sistemul românesc la standardele europene. Banii vor fi alocaţi de Ministerul Sănătăţii în două tranşe: în 2017 vor fi alocate 29,78 milioane de lei şi în 2018 diferenţa.

Odată cu redeschiderea discuţiilor pe tema băncii de țesuturi, şefii Agenţiei Naţionale de Transplant au vizitat spitalul ieșean pentru evaluarea documentaţiei.

„După ce s-a anunţat că proiectul se reia, am primit vizita reprezentanţilor ANT care au verificat documentaţia pe care o aveam deja pregătită din 2010. Ni s-a spus că îndeplinim toate criteriile şi am fost apreciaţi că, faţă de celelalte centre în care se vor înfiinţa bănci de ţesuturi, noi deja aveam arondat terenul pe care va fi amplasată aceasta“, a arătat ec. Ioan Bârliba, ma­nagerul Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Ban­ca de ţesuturi este o structură medicală în care ţesuturile de la donatorul viu sau de la cel aflat în moarte cerebrală sunt recoltate şi stocate în frigider la o temperatură de -80 de grade Celsius. În banca de ţesuturi pot fi păstrate corneea şi grefele de piele până la transplantarea lor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments