Aeroportul Internaţional Iaşi îşi va deschide porţile joi, 11 mai, publicului larg, în cadrul unui eveniment unicat. Planul de modernizare a aeroportului a fost selectat ca proiect de succes şi exemplu de bună practică în utilizarea fondurilor europene, fiind inclus în „Campania de Informare Europe In My Region”. Cu această ocazie, conducerea aeroportului va derula o acţiune de tip „Ziua porţilor deschise”.
„În intervalul 13-16 mai, vom prezenta persoanelor interesate proiectul de modernizare realizat la Aeroportul Iaşi din fonduri europene, pista nouă, extinderea platformei pentru aeronave şi terminalul nou. Punctul de întâlnire cu persoanele interesate va fi în faţa Terminalului I”, au comunicat oficiali ai Aeroportului Iaşi. Valoarea totală a proiectului de modernizare se ridică la aproximativ 260 milioane lei. Noua pistă a fost finalizată în august 2014, fiind la acea dată cea mai modernă din ţară, iar Terminalul 3 a fost dat în folosinţă în noiembrie 2015.