Franța are președintele pe care și l–a dorit. Asemeni nouă în urmă cu ceva ani, franțujii au văzut și ei ce înseamnă să alegi între un bau și un bau-bau. Sprijinit frenetic de cei ce se vor trecuți strada, Macron a luat potul cel mare și se instalează la Ellyses. Tot asemeni nouă, și francezii au o problemă: cine-i și ce face prima doamnă? Dar PR ul de la Paris a avut grijă să ne prezinte un coup de foudre, ceva asemănător cu piesa celor de la ABBA – When I kiss the teacher. S-ar părea că-i cam doare la gumari de programe, politică externă etc., pentru că mare chestiune a momentului este, cum se face că președintele are o doamnă cu 25 de ani mai mare ca el, conform buletinului. Și am aflat. Histoire d’amour, naturellement!
Președintele nostru, după o lungă vreme de tăcere iese recent și ne anunță, că totu-i bine, nu suntem țară second hand și principalul dușman al neincluderii în Shengen suntem chiar noi, cu ordonanța 13, cu legea grațierii selective și care mai sunt. Un palid simptom de președinte jucător, care s-a dorit o tiflă peste obrazul teleormănean, care a trăit același sentiment ca un elefant scărpinat cu o pană de gâscă. În antiteză cu actualul președinte, fostul președinte, jucător și atunci și acum, s-a cam dat în stambă susținând grațierea corupților și implementarea unui punct zero de la care, cine mișcă, mișcă mort. Apropierea fățișă de aripa teleormăneană a politicii actuale, denotă nu numai prezumția unui blat la nivel major, cât mai ales predispoziția spre compromis a actualului ales, care în felul ăsta și-a cam dat foc la valiză. Senatorul Băsescu, care pe vremea când era ministru la transporturi a declarat că nu avem nevoie de autostrăzi, acum vine și ne îndeamnă să acceptăm hoții de până acum, pentru de mâine nu vor mai fi, toți se fac băieți cuminți, iar doamna Nuți se apucă de teologie pe bune. Mai, dă-o-n mă-sa, comandante. Chiar ne iei de proști.
Văru
