Scandalul de corupţie în cadrul căruia a fost implicat un instructor auto din Iaşi a ajuns la Tribunalul Iaşi. De fapt, pe mesele judecătorilor a ajuns doar un dosar de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Jan Racoviţă. La primul termen de judecată al cauzei, instanţa a dispus amânarea procesului pentru data de 13 iunie.
Investigaţie sub acoperire
În urmă cu câteva săptămâni, procurorii anticorupţie au descins la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Iaşi, căutând informaţii care ar fi putut elucida ce s-a întâmplat în acest caz. Anchetatorii au dispus chiar reţinerea instructorului auto Jan Racoviţă, pentru trafic de influenţă în formă continuată, dar şi a lui Dănuţ Neculai, pentru complicitate la trafic de influenţă.
„În perioadele 22 septembrie – 15 noiembrie 2016 şi 24 aprilie – 25 aprilie 2017, inculpatul Racoviţă Jan, în calitate de instructor auto, a cerut şi primit de la două persoane câte 1.500 de euro. În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui ofiţer de Poliţie cu funcţie de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRIV) Iaşi şi că-l va determina pe acesta să ajute persoanele respective să promoveze proba practică a traseului şi, implicit, să obţină permisul de conducere”, au declarat reprezentanţii DNA Iaşi.
Aceştia au adăugat că, „în unul dintre cazuri, instructorul auto Racoviţă Jan a beneficiat şi de ajutorul celuilalt inculpat, Neculai Dănuţ, care i-a intermediat relaţia cu una dintre cele două persoane, pretinzând şi primind de la aceasta din urmă suma de 750 de lei”. De remarcat și faptul că, în timpul anchetei, doi investigatori sub acoperire au intrat în contact cu Jan Racoviţă pentru a obţine permisul de conducere.