Îmbătrânește județul? Spor natural negativ pentru prima dată după 1960

0
175

Judeţul Iaşi a înregistrat, pentru prima oară după 1960, un spor natural negativ: anul trecut, numărul celor decedaţi a fost cu 103 mai mare decât al nou-născuţilor. Cu un an îna­inte, în 2015, numărul născu­ţilor vii fusese cu 807 mai ma­re decât cel al decedaţilor.

Ci­frele au fost făcute publice la şedinţa de marți a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice de către Ciprian Iftimoaei, directorul adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi. Până anul trecut, sporul natural era de ordinul sutelor, iar până în primii ani ai recentei crize economice – de or­dinul miilor (2.424 în 2008 şi 1.568 în 2009). De altfel, în 2011 s-au înregistrat cei mai puţini născuţi vii, 8.604. Cel mai prolific an a fost 1975, când s-au născut 18.331 de copii.

În schimb, mortalitatea infantilă a fost de atunci în scădere: dacă în 1960 au murit 1.222 de copii cu vârsta sub un an, iar în 1970 s-au înregistrat 228 de născuţi morţi, în 2016 au fost doar 11 născuţi morţi şi 58 de copii care au murit înainte să împlinească un an. Raportul statistic prezentat ieri remarcă progresul medicinei şi ameliorarea condiţiilor sanitare şi spitaliceşti.

La nivel naţional, sporul demografic natural s-a instalat la valori negative de mai mulţi ani, practic imediat după re­voluţie. Unele zone din Moldo­va, printre care şi Iaşul, au mai rezistat o vreme peste pragul 0.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments