Cine spunea că suntem săraci? Românii au în bănci 40 de miliarde de euro

0
191

Depozitele deschise de către populaţie la băncile din România, indiferent de valută, au crescut în aprilie cu 883 milioane lei faţă de luna precedentă, până la 167,16 miliarde lei (36,9 miliarde euro), şi sunt mai mari cu 11,1% (16,7 miliarde lei) faţă de a patra lună din 2016, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate miercuri de Banca Naţională a Romnâniei (BNR).
La finalul lunii martie, valoarea depozitelor populaţiei era de 166,28 miliarde lei (36,5 miliarde euro), iar în aprilie 2016, populaţia deţinea la bănci depozite în valoare de 150,44 miliarde lei. Astfel, la finalul lunii aprilie 2017, populaţia avea depozite în lei la bănci de 106,17 miliarde lei şi depozite în valută de 60,99 miliarde lei. În perioada aprilie 2016 – aprilie 2017, depozitele în lei ale persoanelor fizice au avansat cu 12,1%, iar cele în valută – cu 9,5%. În total, depozitele din bănci ale populaţiei şi firmelor au ajuns la 277,1 miliarde lei (echivalent cu 61,1 miliarde euro) la finalul lunii aprilie, în creştere cu 0,9% faţă de martie şi cu 10,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016. În urma acestor evoluţii, populaţia şi firmele rămân în poziţia de creditor net faţă de sistemul bancar, în condiţiile în care valoarea depozitelor din bănci este cu 24,1% mai mare faţă de valoarea totală a creditelor luate la 30 aprilie, de 223,27 miliarde lei (49,25 miliarde euro). Creşterea economiilor vine pe fondul majorării accelerate a veniturilor populaţiei în ultimul an. Câştigul salarial mediu net la nivel naţional a crescut cu 14,2% în martie 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, până la 2.342 lei (echivalent cu 515 euro). Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an şi de care depinde puterea de cumpărare a populaţiei, a ajuns la +0,6% în luna aprilie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments