Municipalitatea a finalizat procedura de achiziţie a încă zece copertine pentru amenajarea peroanelor la staţiile de transport public.
Copertinele vor fi montate pe peroanele de pe tronsonul Podu Roş – strada Nicolina – şos. Nicolina – Rond Tehnopolis, în completarea celor existente, după ce locuitorii din zonă au subliniat că cele actuale au o lungime prea mică (6 metri). Procedura de licitaţie a fost adjudecată de firma Grafis Art SRL din Reghin, pentru suma de 168.430 lei, în condiţiile în care valoarea estimată iniţial a fost de 219.570 lei.
Copertinele vor avea o lungime de 6 metri, o lăţime de 1,45 metri şi o înălţime de 2,9 metri. Structura de rezistenţă va fi realizată din ţevi pătrate şi rectangulare din oţel inoxidabil, asamblate prin sudură. Copertinele vor fi prinse în fundaţii din beton.