Dramă la Brătești! Un copil de trei ani, înecat într-un butoi

0
273

Un copil în vârstă de doar trei ani, din localitatea Brăteşti, comuna Stolniceni-Prăjescu, a fost găsit decedat în cursul zilei de marți, după ce s-a înecat într-un butoi cu apă în propria curte.

Un echipaj medical al Servi­ciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi, substaţia Paşcani a intervenit imediat, dar acesta l-a găsit pe micuţ în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelelor de resuscitare care au durat aproximativ o oră, s-a constatat decesul.

„Echi­pajul a fost solicitat să intervină pentru un copil înecat în localitatea Brăteşti. A fost găsit un băiat de trei ani, cu hipo­termie severă, aflat în stop cardio-respirator. Cadrele me­dicale au dispus manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

La faţa locului au ajuns echipaje de Poliţie, dar şi criminalişti, pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs nefericitul incident, trupul neînsufleţit al copilului fiind transportat la Institutul de Medicină Legală din Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments