PNL Iaşi a decis să-l susţină pe Ludovic Orban la şefia partidului, la congresul din 17 iunie, decizia fiind luată duminică în şedinţa Comitetului Director Judeţean, în timp ce Viorel Cataramă s-a clasat pe locul al doilea, înaintea lui Cristian Buşoi.
Comitetul Director Judeţean al PNL Iaşi, întrunit duminică, a luat în discuţie cele trei moţiuni ale candidaţilor la şefia partidului, respectiv Ludovic Orban, Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă.
La şedinţă, a fost prezent şi Viorel Cataramă, care şi-a susţinut moţiunea în faţa celor 68 de liberali participanţi la reuniune. Ceilalţi doi competitori, Orban şi Buşoi, au venit la Iaşi, separat, în urmă cu câteva zile.
În urma votului secret exprimat duminică de către membrii CDJ, Ludovic Orban a luat 61 de voturi, în timp ce Viorel Cataramă a obţinut 23 de voturi, iar Cristian Buşoi 22, cei prezenţi putând opta şi pentru două sau chiar trei moţiuni.
„Discuţiile n-au fost controversate, iar liberalii ieşenii care au luat cuvântul şi-au exprimat sprijinul pentru o moţiune sau alta. Rezultatul a fost unul aşteptat, pentru că şi Biroul Judeţean a votat în umă cu câteva săptămâni tot pentru Orban. A fost prezent la reuniunea CDJ şi Viorel Cataramă, el vorbind în faţa celor membrilor PNL. Discursul său despre liberalismul accentuat a avut, se pare, efect, el luând 23 de voturi, mai multe decât Buşoi. S-a votat şi lista celor 134 de liberali ieşeni care vor merge la congresul din 17 iunie”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Iaşi, Romeo Vatră.
Un candidat la şefia partidului are nevoie de susţinerea a 10 filiale din ţară, în caz contrar, candidatura sa nefiind validată.