Proiectul construirii unui magazin Penny Market între Spitalul de Recuperare şi Staţiunea de Tratament Balnear Nicolina a primit „undă verde” din partea autorităţilor locale.
Terenul pe care va fi ridicat primul supermarket Penny Market din municipiul Iaşi are o suprafaţă de circa 5.700 de metri pătraţi. Compania germană va amenaja în vecinătatea supermarketului 87 de locuri de parcare, un acces auto şi două pietonale. Investiţia într-un magazin al companiei este de circa două milioane de euro, din care jumătate reprezintă costul terenului, conform informaţiilor vehiculate de presa centrală.
Rewe România, retailerul care operează magazinele Penny Market, vrea să deschidă încă 200 de magazine până în 2025, cu o investiţie de 80 de milioane de euro pe an, au declarat la începutul acestui an reprezentanţii companiei.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în magazinele Penny Market ponderea produselor proaspete româneşti este de 60%, iar intenţia companiei este de a creşte această cotă la 80-90%. Penny Market are 3.000 de angajaţi şi vrea să ajungă la 4.000 de persoane în acest an.