România a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, atât faţă de trimestrul precedent cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate joi de biroul european de statistă, Eurostat. Astfel, economia României a avansat în primele trei luni ale acestui an cu 1,7% faţă de trimestrul precedent şi cu 5,6% raportat la intervalul similar din 2016.
Datele Eurostat, care sunt conforme cu sistemul european de contabilitate ESA 2010, confirmă estimările semnal publicate de biroul european de statistică pe 16 mai. Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat miercuri estimările publicate la jumătatea lunii mai, privind creşterea produsului intern brut (PIB) din primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, respectiv cu 1,7%.
Creşteri economice mari faţă de trimestrul anterior au mai înregistrat Letonia (1,6%), Slovenia (1,5%) şi Lituania (1,4%), iar cea mai scăzută a fost cea a Marii Britanii (0,2%). În termeni anuali, creşteri economice mai au consemnat Slovenia (5%), Estonia şi Lituania (4%) şi Ungaria şi Polonia (3,8%).