Vorba asta scurtă are tâlcul ei şi-aduce mulţumire celui cu mintea odihnită. Îl satisface treaba lucrului făcut oricum şi dacă îl juleşte liniştea, nu-l năpădesc întrebări pretenţioase. Cum nu-i fâlfâie inima să concureze pe careva, nu face riduri de truda urcuşului. Nu concurezi pe nimeni, nu superi pe nimeni! Asta-i! Se poate şi aşa. Un lucru făcut de mântuială, pentru moment, rămâne stabilit pentru mai multă vreme, chiar definitiv şi pentru totdeauna.
Era odată în jurul Teatrului Naţional gard din fier forjat care a fost demolat în anii desfiinţării semnelor proprietăţii private şi grădina a devenit bun al poporului, cu aleile de trandafiri, cu băncile şi statuile unor artişti celebri. Nevoile au făcut să dispară trandafirii şi aleile cu bănci cu tot. Au apărut barăci şi într-un târziu Cubul. Creşte troscotul prin buruiene şi pasca găinii, că se tologesc câinii, mai mare dragul să-i priveşti. Mai păştea şi-un cal-artist autohton, înscris în mijloacele mobile ale instituţiei. De voie, de nevoi s-a furat calul şi n-a mai fost cazul de descărcat din gestiune. S-a furat şi gata, ce să facem, să ne dăm în cap! Da, au zis unii, dar s-a furat şi bustul Aglaei Pruteanu! Şi?… s-au furat busturi din Grădina Copou, ni s-a răspuns. Nu noi ne ocupăm de furturi!… a dispărut bustul lui Radu Demetrescu, mare artist, fost profesor la Conservator, fost director de Teatru Naţional… colportor de bârfe ordinare! Bustul lui Radu Demetrescu n-a dispărut, a fost detronat de nevoie de pe soclul său. E la poarta Teatrului, sub scară, de un sfert de veac. Supără pe careva, vreţi să vină Răzvan să-l pună la loc? Ce dacă a fost mare actor, mare profesor, mare director! A fost, neică, nu se mai poartă Stanislavski! Ziceţi merci că nu vi l-au furat! Oricum busturile grele, care stau cu spatele la stradă, nu pot fi furate, mai cu seamă, dacă-s din ipsos, şi orientate ca-n ograda Universităţii de Arte, cu dosul la trecători! Nici statuile voievozilor din Piaţa Eminescu nu pot fi furate. Mutilate pot fi, da! vandalizate, da! dar furate nu! Stau bine sprijinind zidul retrocedatului. Cârcotaşii au cerut să fie amplasate în cartierul Dacia, în Piaţa Voievozilor, cartier fără statui, dar cui îi arde de plimbat monumente în dulcele târg. Până când om avea pe cineva, să ţină balanţa dreaptă, mai aşteptăm la marginea drumului părăsit, cu deştu-n-gură, până s-a vedea cum s-o dregem, dar acuma e bine şi aşa, cum zici mata, bădică, la ţară merge!
Dionisie Vitcu
