Foarte special acest Festival constănțean de teatru! Personalizat, viu, uimitor de divers. Și în creștere… Cu astfel de impresii m-am întors de la cea de-a doua ediție, desfășurată între 19 și 27 iunie, cuprinzând o ofertă impresionantă de titluri, toate legate de un concept bine articulat și unic în oferta festivalieră românească: mitul și implicațiile lui în prezent.
Trebuie să fim onești: ne raportăm la mit și mitologie mai degrabă dintr-o perspectivă livrescă, tehnică. Azi, miturile se rezumă la a fi un capitol, la fel ca altele, din istoria literară sau din istoria teatrului universal. Meditațiile profunde asupra acestei teme sunt, însă, rare, subiectul fiind considerat cumva închis. Aproape că pare desuet să revii la el, de vreme ce, în plan teoretic, câteva lucrări de referință par să-l fi epuizat, iar în plan practic, spectacologic, Peter Brook, Grotowski și alți câțiva au bătătorit intens aceste drumuri încă din anii 60-70.
Tocmai în zona aceasta identific, însă, importanța majoră a Festivalului de la Constanța: îți oferă prilejul de a reflecta nu atât asupra conceptului propriu-zis, ci asupra percepției omului contemporan asupra mitului și mitologiei în general. Cum trebuie să ne comportăm în fața unui mit ce ni se relevă? Ca în fața unei povești? Ca în fața unei ființe vii, stranii până la fascinație, ce ne dă târcoale, observându-ne, intersectându-ne propriile vieți? Ca în fața unor exponate muzeale sau ca în fața unor entități în care palpită energii? Fin teatrolog și, în general, cultivat intelectual, Doru Mareș a intuit potențialul major al acestui subiect și a văzut în Constanța un topos prielnic unui astfel de experiment festivalier. Căci dincolo de aerul estival al unui eveniment ținut vara, la câțiva pași de mare, dincolo de nisipul din sandale și de bronzul/ insolația cu care intri la spectacolele de seară, plutește ceva foarte serios, aproape grav, deasupra a tot ceea ce se întâmplă pe parcursul a nouă zile la Teatrul de Stat Constanța și în Piața Ovidiu.
Ca și anul trecut, organizatorii au păstrat cele două componente majore ale Festivalului: cea indoor, găzduită de Teatru, și cea outdoor, gratuită, destinată publicului larg, pe o scenă din vecinătatea Muzeului de Istorie și Arheologie. Festivalul ia forma unui melanj rezonabil între sobrietate și bună dispoziție, amintind, simbolic, de luminile și penumbrele ce traversează fiecare mit ce se respectă. Comparativ cu ediția trecută, s-a optat și pentru alte spații de joc: intrarea în Portul constănțean, o sală din Muzeul de Arheologie, Teatrul pentru Copii și Tineret, Edificiul roman cu mozaic și așa mai departe, semn că Festivalul se ramifică, pătrunde tot mai mult orașul și comunitatea. În treacăt fie spus, e dificil de definit sau de identificat „comunitatea” într-un oraș maritim în care nu mai știi cine e localnic și cine e turist, însă tocmai această ambiguitate dă farmecul ipotezei de comunitate în constantă prefacere, cu fluxuri și refluxuri.
Oedip, Phedra, Tezeu, Pericle, Falstaff, Zeus, Don Quijote au fost câteva din vedetele actualei ediții. Li s-au adăugat, pe o linie de spectacole destinate copiilor și publicului tânăr, Gulliver și Peter Pan, dar și mitologii ale comunismului (How to explain the history of communism tour, Trap Door Theatre s SUA, după Matei Vișniec), mitologii educaționale (Oleana, de Mamet, în regia lui Vlad Cristache), or mitologii în carne și oase (sic!), precum Alexander Hausvater, prezent cu o conferință și o lansare de carte (o altă carte lansată în Festival a fost Teatru, teatru și iar teatru, dedicată actriței Ileana Ploscaru, o ediție îngrijită de Constantin Paraschivescu și Irina Zlotea, proaspăt apărută la Fundația Culturală „Camil Petrescu”).
Afișul festivalului l-au ținut câteva spectacole majore, de referință. Bineînțeles, Metamorfozele lui Silviu Purcărete, jucate la Poarta 1 a Portului Constanța, au reprezentat un punct de interes maxim. La fel, Vivaldi și anotimpurile, spectacolul lui Gigi Căciuleanu de la Târgu Mureș, sau de acum clasicizatul spectacol al lui Alexandru Dabija, Pyramus&Thisbe 4 You, Teatrul Odeon. Teatrul a fost mereu dublat de dans, componentă solidă a Festivalului, manifestată în special în spectacolele în aer liber, și procurând publicului delicii estetice și de divertisment. Mă gândesc la cele două producții cu Zorba (una a surprinzător de talentaților actori bulgari de la Teatrul Dramatic Dobrici, cealaltă a trupei de la Teatrul din Baia Mare), dar și la profundul spectacol cu Phedra a Companiei Underground Sugar din Franța).
A crescut și dimensiunea internațională a Festivalului: trupe din Franța, Bulgaria, SUA, Serbia, Italia ne-au introdus în propriile viziuni naționale asupra mitologiilor, universalizând discursul teatral și dând Constanței aerul unei metropole cu adevărat europene. Nu pot să nu constant o reală schimbare la față a orașului. Cu două festivaluri foarte puternice – Neversea, noul festival de muzică a cărui scenă tocmai se instala pe Plaja Modern, și, iată, Miturile Cetății confirmând trendul ascendent -, cu renunțarea la obsesivul interes pentru o Mamaia sufocată și uzată ca brand, Constanța pare că renaște cultural, reinventându-se și aliniindu-se altor orașe românești care au pariat pe cultură și pe tot ceea ce ține de industrii culturale.
E de sperat că, în siajul Festivalului, va crește și Teatrul constănțean, despre ale cărui nemulțumiri citesc, uneori, în presă. Mi-ar plăcea ca, în edițiile viitoare, o componentă a Festivalului să fie axată pe oferta repertorială locală, astfel încât noi, criticii prezenți la Constanța, să cunoaștem mai profund un teatru despre care, mărturisesc cu regret și speranță, încă nu știu mare lucru.
Până atunci, însă, încă sunt sub influența mitologiilor din vara aceasta. Mitologiile lui Doru Mareș și ale lumii…
Călin CIOBOTARI
