Mogulul pâinii din Iași, Liviu Bălănici, și omul de afaceri Giani Canschi, s-au încăierat în justiție din cauza unor culturi agricole din Vlădeni, devastate anul trecut de porcii mistreți. Firma Panifcom a cultivat cca 50 de hectare de teren, cu porumb, pe raza localității, în apropierea fondului cinegetic Turia-Perieni, gestionat de AVPS LR Hunters, aflată în administrarea milionarului Canschi, însă recolta a fost călcată în picioare, la propriu, de către animalele sălbatice. Răspunderea civilă pentru pagubele provocate de mistreți, în valoare de 184.515 lei a fost aruncată ulterior doar în capul lui Bălănici, de către Garda Forestieră Suceava, dar mogulul pâinii aruncă vina asupra asociației conduse de Canschi.
Război fără precedent în justiție între doi afaceriști locali, cu firme prospere și buzunarele pline doldora de bani. Liviu Bălănici, patronul societății Panifcom, a înaintat Judecătoriei Iași o plângere împotriva inspectorilor de la Garda Forestieră Suceava, în care contestă faptul că a fost făcut responsabil de distrugerea unor culturi agricole situate pe raza localității Vlădeni. Mai precis, afaceristul le cere judecătorilor să anuleze un proces –verbal întocmit de controlori dar și o decizie prin care i se impută personal achitarea unui prejudiciu de 184.515,25 de lei, referitor la distrugerea culturilor de porumb de către porcii mistreți, în apropierea fondului cinegetic 22 Turia-Perieni, gestionat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi LR Hunters. Societatea administrată de Bălănici a cultivat peste 50 de hectare de porumb în zona Vâlcele-Vlădeni, dar, la un moment dat, culturile agricole din Tarlaua 26 denumită tradițional PAR, au fost călcate pur și simplu în picioare și distruse de porcii mistreți, aflați în număr record în zonă. În urma acestui dezastru, s-a întrunit o comisie din care au făcut parte reprezentanți ai Primăriei Vlădeni, de la Direcția pentru Agricultură Iași, dar și reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, care au stabilit un prejudiciu total de 184.515,25 de lei. Ulterior, în urma unei sesizări oficiale, Garda Forestieră Suceava a întocmit un proces verbal și a emis o decizie în urma căreia întreaga responsabilitate a fost aruncată în capul patronului de la Panifcom, adică proprietarul culturilor agricole. Mai mult, cei care se ocupă de gestionarea fondului cinegetic de vânătoare, respectiv AVPS LR Hunters, condusă de omul de afaceri Giani Canchi, a fost scoasă complet din ecuație, scăpând basma curată.
Paguba, aproape 2 miliarde de lei vechi
Nemulțumit de decizia inspectorilor forestieri care l-au indicat drept principalul responsabil de dezastru, Bălănici s-a adresat instanței de judecată. Apărătorul intereselor firmei Panifcom, avocata Cristina Coman, a atacat procesul-verbal întocmit de Garda Forestieră Suceava și a cerut anularea definitivă a acestuia. De asemenea, apărătorul a solicitat introducerea în cauză, ca și părți responsabile, a tuturor membrilor care au făcut parte din acea comisie specială de constatare și evaluare a pagubelor, respectiv UAT Vlădeni-Primăria Vlădeni, Direcția pentru Agricultură, și Agenția pentru Protecția Mediului. Mai mult, într-o plângere prealabilă, respinsă însă de conducerea Gărzii Forestiere, avocata Coman a solicitat anularea deciziei inspectorilor forestieri aruncând vina asupra asociației vânătorilor și pescarilor, în spatele căreia se află omul de afaceri Giani Canschi.
Panifcom: “AVPS LR Hunters, vinovatul principal”
SC Panifcom SRL susține că și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce-i reveneau referitor la protejarea culturilor agricole și prevenirea pagubelor.
”S-a notificat, în numeroase rânduri, prin adrese către AVPS LR Hunters întreprinderea de acțiuni și măsuri de înlăturare a aniumalelor sălbatice și în special a mistreților din zona respectivă. În acest sens, proprietarul culturilor Panifcom a angajat cu contracte de muncă și personal care a asigurat paza terenului și a efectuat zilnic măsuri de patrulare. Însă cei care nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau sunt de la AVPS LR Hunters, gestionarul fondului cinegetic din zonă. Deși aceștia au fost notificați în numeroase rânduri cu privire la distrugerile săvârșite de animalele sălbatice, nu au băgat pe nimeni în seamă. S-a solicitat de asemenea vânarea acelor exemplare de mistreți care au produs pagube culturilor de porumb însă deși aveau această obligație nu au acționat în nici un fel. Stabilirea răspunderii civile pentru distrugerea recoltei trebuie să se îndrepte către AVPS LR Hunters, și nu asupra Panifcom. Răspunderea pentru pagubele produse culturilor agricole de către mistreți o poartă doar Hunters”, a precizat avocata Coman.
Garda Forestieră: “Toți spun că sunt nevinovați, atunci cine este vinovat?”
De partea cealaltă a baricadei, reprezentantul Gărzii Forestiere Suceava, inspectorul-șef Mihai Gășpărel, susține că și proprietarul culturilor agricole, respectiv Panifcom, se face vinovat de producerea dezastrului, pentru simplul motiv că nu a asigurat mai bine paza și protecția câmpului.
“Trebuia asigurată de către proprietar paza în perioadele în care culturile agricole sunt frecventate des de animalele sălbatice. Dacă proprietarul zice că nu-i vinovat, gestionarul fondului cinegetic zice tot la fel, se naște fireasca întrebare, cine se face vinovat de producerea pagubelor. Membrii comisiei de evaluare a prejudiciului au constatat că răspunderea îi revine doar proprietarului de drept al culturilor agricole, adică Panifcom. Reclamanta (n.r.- Panifcom) nu poate să invoce propria culpă pentru a se exonera de răspundere. Procesul-verbal a fost întocmit legal iar decizia Gărzii Forestiere Suceava a fost una corectă și legală”, a conchis inspectorul-șef Mihai Gășpărel, solicitând respingerea acțiunii inițiate în justiție de reprezentanții SC Panifcom SRL Iași.
Canschi: ”Porcii sunt vinovați!”
Contactat telefonic pentru a lămuri diferendul din justiție cu firma lui Liviu Bălănici, omul de afaceri Giani Canschi a spus că responsabilitatea pentru distrugerea recoltei de la Vlădeni o poartă doar porcii-mistreți.
“Vina nu este a mea, nici a directorului AVPS Hunters, nici a lui Bălănici. Recolta n-am stricat-o eu personal. Așa s-a întâmplat. Nu e vina nimănui. Există un organism al statului care va stabili valoarea prejudiciului. Realitatea este că animalele sălbatice au distrus atunci culturile. La asociație, eu am calitatea de președinte. Există însă un director acolo care se ocupă de toate. Eu nu cunosc așa de bine problema”, s-a apărat Canschi.
Bianca CRISTEA