Cătălin Moroșanu: ”Dacă nu ajungeam luptător, mă vedeați în instanță… ca avocat”
Sebastian Ciobanu: ” Cine este luptător și spune că atunci când intră în ring nu îi este frică, este un mincinos”
Fără îndoială, cei mai celebri luptători ai momentului sunt Cătălin Moroșanu și Sebastian Ciobanu, iar acest lucru le stârnește ieșenilor acel sentiment de mândrie locală. La ”Interviurile 7Est în oglindă” ne-am propus să-i descoasem pe cei doi luptători K1, să aflăm de unde au pornit, cum s-a născut pasiunea pentru K1, cum au privit și își amintesc eșecurile și succesele din cariera sportivă, dar și ce îi pasionează în viața din spatele ringului.
1.Descrieți începuturile vieții sportive. Cum ați ajuns să practicați acest sport?
Cătălin Moroșanu: Viața sportivă am început-o la vârsta de 14 ani. Rugby-ul a fost prima mea pasiune, sport pe care l-am practicat până la vârsta de 20 de ani, la clubul Politehnica Iași, de unde am fost convocat și la lotul național de juniori în repetate rânduri. La 20 de ani, din dorința de a slăbi, m-am lăsat de rugby și m-am înscris la Sorpions, la Școala Generală „Ion Holban”, unde văzusem un afiș K1 care m-a determinat să mă îndrept spre acest sport. După câteva lupte câștigate cu adversari mult mai experimentați decât mine, antrenorul Mihai Constantin a văzut potențial în mine, fapt ce m-a determinat să aprofundez acest sport.
Sebastian Ciobanu: Cum m-am apucat de acest sport? Cred că sportul a fost o alegere firească pentru că de mic copil am avut o dorință și o plăcere foarte mare de a face mișcare. Aveam o energie neobișnuită pe care trebuia să mi-o consum prin diferite activități. Poate că și lipsa situației materiale bune m-a făcut să-mi doresc să reușesc în acest domeniu, fiind înzestrat cu abilități sportive și spirit de luptător. Dacă mulți din copiii din ziua de azi sunt pasionați de lumea virtuală (jocuri, calculatoare, facebook etc), eu, la momentul respectiv, am găsit un fel de refugiu în sport, pentru de a-mi fructifica timpul. Până am ajuns să fac kick boxing (sau K-1, cum sunt mulți obișnuiți să spună) am cochetat și cu alte sporturi: judo, fotbal, ciclism, box și chiar atlestism vreo 4-5 ani. Pot spune că am făcut și performanță în atletism, unde chiar am avut câteva rezultate foarte bune: 2 medalii la campionatele naționale la săritura cu prăjina. Practicând multe sporturi, am încercat și sport kick boxing. L-am întâlnit pe Mihai Constantin, de la clubul Scorpions, care m-a remarcat, a avut încredere în mine și m-a ajutat să devin ceea ce sunt în ziua de azi, luptătorul Sebastian Ciobanu.
- Cum au fost primele antrenamente și cum a fost prima luptă oficială în ring?
Cătălin Moroșanu: La primele antrenamente am bătut tot ce mi-a ieșit în cale. Am fost pus în ring cu luptători cu experiență de 2-3 ani de zile, pe care i-am bătut, spre surprinderea antrenorului Mihai Constantin. Prima luptă oficială a fost la Constanța, unde am bătut doi bodyguarzi de-ai lui lui Radu Mazăre și de acolo a început nebunia.
Sebastian Ciobanu: Până să ajung să lupt oficial la campionatele naționale, am trecut prin mai multe etape, teste. În primul rând, antrenorul m-a verificat dacă sunt serios și determinat să practic acest sport la un nivel ridicat. Apoi, după mai bine de un an de antrenamente, în care mi-a verificat capacitățile fizice și am acumulat și abilități tehnice, mi-a dat undă verde să lupt în astfel de competiții sportive. Participând la Campionatul Național de Kick Boxing Full am reușit să ies vicecampion național. Aș fi putut deveni chiar campion național dacă nu aș fi fost dezavantajat de arbitri. În finală am luptat cu un multiplu campion național la acea vreme și cred că acest fapt i-a creat un avantaj. Consider că am fost neîndreptățit de deciziile arbitrilor, iar un motiv în plus să cred acest lucru este că nici până în ziua de azi nu am primit o copie video a meciului. Dar anii au trecut și, ușor, ușor am ajuns să lupt și în competiții profesioniste de K-1.
- Care au fost cele mai grele momente ale carierei sportive? Ați avut vreodată sentimentul de frică atunci când ați intrat în ring? Ați avut vreodată gândul să renunțați la acest sport?
Cătălin Moroșanu: Cel mai greu moment a fost atunci când am participat la „Dansez pentru tine”, unde am dansat timp de trei luni de zile. Nu prea mai aveam timp de antrenamente, iar cei de la K1 m-au obligat să urc în ring, deși știau că sunt total nepregătit. Trebuia să mă bat cu un adversar de top, care la vremea aceea era cotat ca unul dintre cei mai buni ai lumii. Frică nu mi-a fost niciodată! Când intru în ring încerc să vizualizez meciul și apar sentimente de îndoială în ceea ce privește victoria, dar e un sentiment pe care nu îl pot numi frică. Nu m-am gândit niciodată să renunț la acest sport, deși, cum v-am spus, la un moment dat am fost dezamăgit pentru că am fost oarecum forțat să lupt într-o gală mare când nu eram deloc pregătit.
Sebastian Ciobanu: Acestă întrebare mă face să mă amuz pentru că acest sentiment îl am și acum, când partcip la meciurile din zilele actuale. Frica îți eliberează adrenalina, îți menține starea de alertă și îți dă puterea de a lupta și de a învinge. Important este ca adversarul să nu îți simtă aceste sentimente. Cine este luptător și spune că atunci când intră în ring nu îi este frică, este un mincinos. Suntem oameni cu sentimente și nu trebuie să ne ascundem și să mințim. Diferența dintre luptători o face pregătirea fizică , tactică și în deosebi cea pshică. Însuși Mike Tyson, când s-a retras, a declarat că el îi bătea pe adversari așa repede pentru că îi era frică și vroia să termine cât mai repede meciul. Atunci, presa, a situat acea știre ca fiind declarația anului.
Au fost multe momente grele în cariera mea de până acum, dar nu mă plâng, pentru că fiecare încercare și-a avut rostul ei în a mă face mai puternic și mai bătăios în viață.
- Care a fost cel mai tare adversar al carierei de până acum și care este cea mai mare performanță sportivă obținută?
Cătălin Moroșanu: Cel mai frumos moment al nostru a fost în 2016, la K1 Final 16, în Tokio. Atunci m-am bătut cu Paul Slowinski și am fost declarat cel mai bun luptător al turneului.
Sebastian Ciobanu: Am avut mai multe meciuri grele în carieră care le mai retrăiesc și în ziua de azi. Unul dintre ele a fost cel împotriva consacratului Gokhan Saki (locul 1 la momentul respectiv) cu care am luptat în Dubai, meciul fiind „main event-ul” galei respective. La momentul respective, cei care auziseră că lupt cu acest sportive, nu îmi dădeau că rezist în fața lui nici măcar o repriză. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu o pregătire fizică și tactică foarte bună am luptat împotriva lui toate cele 3 reprize, cât ține un meci de K-1. Am terminat meciul în picioare, l-am pierdut prin decizie a arbitrilor, nu prin knock-out, dar am făcut o figură frumoasă în fața unui sportiv de renume.
- Dacă nu ați fi reușit în K1 unde credeți că ați fi fost acum? Un alt sport? O altă activitate?
Cătălin Moroșanu: Părinții mei își doreau foarte mult ca eu să fiu avocat. În paralel cu cariera sportivă, am încercat să-i mulțumesc și pe părinți și am absolvit și cursurile Facultății de Drept. Cel mai probabil, dacă nu eram luptător, eram în instanță, în calitate de avocat.
Sebastian Ciobanu: Chiar mă gândeam uneori ce aș fi putut deveni dacă nu aș fi mers pe acest drum de luptător profesionist. Întotdeauna la școală erau întrebările acestea: „ce vrei să fii când vei fi mare?”. Eu întotdeauna eram în încurcătură când era această întrebare pentru că nu mă vedeam în nici un fel cum spuneau colegii mei: doctor, polițist, etc și de aceea mă conformam situației și mințeam spunând un răspuns identic cu al colegilor dinanintea mea. Cred că Dumnezeu a vrut să mă călăuzească, prin persoanele care au apărut în viața mea, să iau acest drum, de a fi un sportiv de performanță a României.
- Ce v-a adus K1? Bani? Celebritate? Altele?
Cătălin Moroșanu: V-am spus cum am ajuns în K1, datorită unui poster! Banii și celebritatea au venit mai târziu, dar cu multe sacrificii…De multe ori nu am putut fi alături de familie din cauza meciurilor, antrenamentelor, stresului.
Sebastian Ciobanu: Această alegere, de a practica acest sport, de-a lungul anilor mi-a adus și rele și bune. Dar după cum știți, în viață nimic nu este întotdeauna roz. Nu regret că am ales această cale deoarece am avut ocazia de a călători în multe țări de pe acest Glob Pământesc, să întâlnesc multe persoane cu care am trăit momente plăcute, o mare parte ramânându-mi prieteni. În primul rând, pentru faptul că am ales această cale, am avut șansa de a face ceva care îmi place și din care să pot câștiga suficient cât să trăiesc. Nu multă lume merge la servici cu zâmbetul pe gură pentru că le-ar place ceea ce fac. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că aș putea spune că sunt privilegiat, pentru că sunt unul dintre puținii oamenii care sunt bucurosi atunci când merg la serviciu, respectiv la antrenament, și pentru că făcând doar ceea ce vreau câștig și din punct de vedere financiar.
- Fiecare sportiv cred că se gândește cu teamă la momentul retragerii. V-ați gândit măcar o clipă la acest moment? Ce veți face după încetarea carierei de sportiv?
Cătălin Moroșanu: Cariera mea sportivă se va încheia în aproximativ doi ani ani, după care mă voi axa pe latura politică. Sper ca din poziția mea de politician și sportiv, să pot aduce beneficii la nivel de educație sportivă, să fac ceva pentru sportul românesc.
Sebastian Ciobanu: Este adevărat că această carieră de sportiv de performanță este scurtă. Și bineînțeles că m-am gândit, că atunci când mă voi retrage, peste un an sau doi, să mă orientez tot spre sport . Vreau ca tot bagajul meu de cunoștințe și experiența sportivă acumulată în acest domeniu să le pot transmite mai departe, viitoarelor generații de copii, devenind astfel un bun antrenor în Kick Boxing. Și, de ce nu, să pot da șansa unor copii talentați și muncitori de a se realiza prin sport și de a deveni sportivi de renume pentru sportul de contact românesc.
Rareș Neamțu
