Primarul rupe orașul ca să scape de DNA

1
541

Firma primarului Dumitru Pantazi, Agrocomplex Lunca SA, a dat în judecată primăria solicitând judecătorilor să rupă practic 60 de hectare din teritoriul orașului  Mișcarea a fost făcută de fapt pentru ca Pantazi să scape de acuzațiile DNA care a arătat că firma primarului a exploatat ilegal cele 60 de hectare din domeniul public  Anterior, datorită „blatului” făcut în justiție de juriștii primăriei, firma lui Pantazi a scăpat de plata sumei de 2.465.950 lei (peste 550.000 euro), reprezentând redevența pentru exploatarea celor 60 de hectare

dumitru pantaziPrimarul Dumitru Pantazi îl dă mereu în judecată pe afaceristul Dumitru Pantazi și viceversa, afaceristul Pantazi prin firma familiei Agrocomplex Lunca dă în judecată municipalitatea, iar rezultatele proceselor reprezintă beneficii importante pentru famillia edilului din Pașcani. Interesant este că recent, primarul din Pașcani, Dumitru Pantazi a început să adopte aceiași tactică pentru a fi sigur că va scăpa definitiv de închisoare în dosarul în care a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție. Trebuie să reamintim că în acest dosar de corupție, în care procurorii DNA au stabilit un prejudiciu de circa 10 milioane lei, este vorba despre faptul că firma lui Pantazi, Agrocomplex Lunca Pașcani a exploatat ani de zile, de 60 de hectare teren situat în cuva barajului de pe Siret, fără să fie achitate toate obligațiile financiare către proprietarul suprafeței de teren, adică Consiliul Local. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o primă sentință în acest dosar, o parte dintre cei trimiși în judecată fiind condamnați, restul fiind achitați. Însă judecata nu s-a finalizat, deoarece procurorii și instituțiile prejudiciate în dosar au formulat apel.

Miza lui Pantazi: prejudiciul trebuie să dispară!

Încă din perioada în care era urmărit penal, la primul mandat de primar a lui Pantazi, Agrocomplex Lunca a demarat în justiție o serie de procese civile pentru a fi sigură că până la urmă nu va plăti nici un leu către Primăria Pașcani și mai mult decât atât nu va exista nici un prejudiciu în dosarul instrumentat de DNA. Șmecheria constă în faptul că în aceste procese firma lui Pantazi nu se mai judecă cu DNA, ci cu Primăria Pașcani, reprezentată în instanță de juriști aflați în subordinea primarului.

Poate un jurist aflat în această situție să-și facă datoria pe deplin, având în vedere că este „la mâna primarului” atât din punct de vedere financiar cât și al aprobării concediilor și așa mai departe?

Primul proces: primăria a pierdut 2,4 milioane lei

Cu puțin timp înainte ca procurorii să finalizeze ancheta de corupție în acest caz, Primăria municipiului Pașcani a dat în judecată Agrocomplex Lunca Pașcani, solicitând plata sumei de de 2.465.950 lei, reprezentând redevența restantă pentru cele 60 hectare de teren dar și penalități de întârziere. Cererea Primăriei Pașcani a fost judecată în dosarul nr. 3057/99/2013.

„Reclamantele (municipiul Pașcani reprezentat prin primar și Consiliul Local Pașcani) au investit instanța cu pretenții având drept obiect obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 2.465.950 lei, datorii reprezentând debite și penalități redevențe datorate de acestea în temeiul contractului de închiriere nr. 24/6.10.1997, pe anii 2002-2007 cu scadență la 1 septembrie a primului an”, se arată în sentința dată de magistrații ieșeni în acest dosar.

Intenția a fost mai mult decât lăudabilă, dar cererea Primăriei Pașcani fost respinsă, deoarece a fost depusă prea târziu.

Poate garanta cineva că juriștii primăriei nu au tergiversat în mod intenționat procedurile de recuperare a banilor?

„Curtea constată că termenul de prescripție a acțiunii era împlinit. De altfel, nici în fața instanței de fond nici prin cererea de apel nu se fac susțineri care să fie de natură a înlătura cele reținute de instanța de fond sub aspectul momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție și când s-a împlinit”, se arată în finalul sentinței judecătorești menționate.

În consecință, primăria condusă de Pantazi s-a judecat cu firma condusă acum de familia edilului și a pierdut 2.465.950 lei

Următorul proces: Pantazi sacrifică orașul

Ultimul proces civil din seria celor care privesc această afacere s-a anul acesta iar recent părțile implicate au primit sentința motivată a instanței. Insistăm asupra acestei acțiuni civile inițiate de firma primarului deoarece susținerile avocaților familiei Pantazi sunt de-a dreptul șocante. Astfel, după ce ani de zile familia Pantazi a avut beneficii financiare importante cultivând acest teren incasând inclusiv subvenții europene (cel puțin 100 euro pe hectar anual) în baza unui contract de închiriere încheiat pe data de 4.10.2007 de Agrocomplex Lunca și Primăria Pașcani, în noul proces deschis în justiție, firma primarului a solicitat magistraților să constate că suprafața de 60 de hectare nu s-a aflat niciodată în domeniul public al Consiliului Local și prin urmare contractul menționat anterior este nul. Cererea Sc Agrocomplex Lunca SA Pașcani a fost înrgistrată la Judecătoria Pașcani în dosarul nr. 3346/866/2015 dar o sentință definitivă a fost pronunțată recent de Curtea de Apel Iași. În cererrea respectivă, firma primarului a mai solicitat anularea respectivului contract de închiriere, având în vedere că Primăria Pașcani nu avea dreptul să-l încheie nefiind proprietar. Dacă cererea firmei primarului ar fi fost aprobată, atunci ar fi rezultat că respectivul contract de închiriere nu mai era valabil, Agrocomplex Lunca nu mai datora nimici bugetului local, iar în dosarul DNA nu mai exista nici o instituție prejudiciată.

„Reclamanta (Agrocomplex Lunca – n.r) a arătat că a solicitat constatarea nulității absolute a acestui contract pentru încălcarea dispozițiilor articolului 4 din Legea nr.16/1994 unde se arată că „regiile  autonome care au în patrimoniu sau în administrare terenuri proprietate de stat nu pot da în arendă bunurile agricole. Astfel, proprietarul terenului dat în arendă de către Consiliul Local Pașcani este Regia Autonomă Apele Române. În aceste condiții, Consiliul Local Pașcani nu avea calitatea de administrator a acestui teren atât timp cât între cele două autorități publice nu a existat un protocol de predare-primire a terenului, ci doar un acord de principiu”, se arată în sentința judecătorească pronunțată recent.

Iluziile lui Pantazi au fost însă spulberate deoarece judecătorii ieșeni au respins cererea Agrocomplex.

Pantazi: ”Nu știu!”

Contactat telefonic de jurnaliștii 7 Est, primarul Dumitru Pantazi a spus că nu avea cunoștință de cele două procese civile adăugând că se va interesa și va oferi unele precizări.

„Eu știu numai de dosarul penal de la Înalta Curte, cel făcut de DNA, care se referă tot la cele 60 de hectare de teren. Nu am cunoștință de cele două procese civile. Mă interesez și vă transmit un  punct de vedere”, a spus Dumitru Pantazi.

Acesta nu a mai revenit cu precizările promise.

Dosar cu 32 de făptuitori

În dosarul privind închirierea celor 60 de hectare către Agrocomplex Pașcani, DNA a trimis în judecată 32 de persoane adică pe membrii Consiliului Local și pe unii funcționari ai primăriei. În momentul trimiterii dosarului în instanță, pe lista inculpaților se aflau și fostul senator Florin Constantinescu și fostul primar și deputat Neculai Rățoi. Pe scurt, acuzațiile procurorilor se referă la faptul că după ce Agrocomplex Lunca a încheiat contractul de închiriere pentru cele 60 de hectare, Consiliul Local Pașcani a dat o hotărâre prin care scutea firma de la plata redevenței pentru unii ani „secetoși”. Deși prefectul județului Iași a anulat în justiție această hotărâre, funcționarii primăriei nu au mai făcut demersurile necesare pentru a recupera banii. După cum s-a mai precizat, prejudiciul calculat de DNA în acest dosar este de circa 1 milion de lei.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments