Începând de luni, 31 iulie, și până vineri, 4 august, vor avea loc lucrări de asfaltare pe strada Dealul Bucium, pe sectorul dintre strada Plopii fără Soț și strada Constantin Pop.
Ca atare, cu acordul și sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași, municipalitatea va impune o serie de restricții de circulație pe artera menționată, în perioada amintită, între orele 7.00 și 19.00.
Pe sectorul de drum amintit traficul rutier va fi permis numai pentru mașinile de intervenție ale Poliției, Ambulanței și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Lucrările de pe str. Dealul Bucium fac parte dintr-un program care include reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş: str. Atelierului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Petru Movilă, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola și str. Plopii fără Soț.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 12,7 milioane lei, iar executantul este asocierea SC Conest SA – SC Viarom Construct SRL.