Pentru numărul de vară, revista „Dacia literară” pregătește un dosar care își propune să cartografieze cultura ieșeană independentă, înțelegând prin „independent” ceea ce nu este instituționalizat și, implicit, ceea ce nu beneficiază de confortul unei finanțări publice constante. În cele ce urmează, prezentăm, prin intermediul lui Alex Paicu, proiectul Hubrica.
Descrieți-ne, vă rugăm, proiectul! Cum, când și de ce v-a venit ideea unui astfel de proiect?
Proiectul Hubrica s-a născut acum un an. Suntem 14 ateliere în industrii creative: arhitecți, designeri, meșteșugari, artiști, pasionați de robotică și programare. Primul pas practic a fost să ocupăm un spațiu comun. Am ales un etaj al clădirii administrative din fosta fabrică de mobilă a Iașului, pe str. Bucium 34, acolo unde au funcționat birourile de proiectare. După trei luni de amenajări intense, exclusiv în regie internă, am prezentat conceptul Hubrica, cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor. Un hub într-o fabrică, cu profesioniști în domenii diferite și complementare, care înțeleg că inovația vine din asocieri de elemente noi, că amplificarea vine din colaborare, iar independența din autocunoaștere și antrenament. Ateliere auto-susținute, care inovează și colaborează.
Cât de deschisă vi s-a părut piața culturală ieșeană pentru implementarea proiectului dvs.?
Complet deschisă. Iașul e un hub în sine. E un oraș avid de nou și într-o schimbare accelerată, cel puțin în ultimii 4 ani. Un oraș universitar, pol în industria IT, cu un aeroport funcțional, până la urmă un loc care adună și antrenează oameni. Spațiul Hubrica include o cameră socială, cu capacitate de 200 de persoane. Ne-am propus de la început o serie de evenimente cu public variat. Teatru, expoziții, discuții, strângeri de fonduri, ateliere, câteva mii de vizitatori care au participat activ. Am primit donații, sfaturi, idei, ne-am aliniat și clarificat. Tocmai interacțiunea asta cu o piață deschisă ne formează. A devenit limpede destul de repede că propunerea noastră e utilă și practică.
Ce dificultăți ați întâmpinat în faza propriu-zisă de implementare?
Aceleași dificultăți pe care le presupune orice demers de construcție a unei comunități independente. Autoadministrarea se învață. Nu avem reflexe formate în direcția asta. E un proces care devine optim în timp și care trece prin toate etapele firești. Adică exaltare, izbit de realitatea concretă, recadrare, experimente de tot felul, erori, variații de energie și implicare, negocieri, rupturi, împăcări, forțări, bucurii.
Majoritatea dificultăților au venit din acțiuni concrete, acolo unde trebuia doar să observăm.
Pentru fiecare dintre noi, anul ăsta a însemnat un curs accelerat de muncă în comun, negociere, relații umane și antreprenoriat.
V-ați asumat riscuri financiare?
Sigur. Fiecare dintre noi. Funcționăm într-un spațiu închiriat, gândit în anii ’70. Presupune costuri de operare și întreținere mari. Hubrica a fost sustenabilă de la prima întâlnire, când am stabilit că fiecare își susține financiar propriul atelier și cota parte din spațiile comune. În principiu, investiția se împarte între 30 de persoane. Nu externalizăm niciun aspect de aici, deci e o mare investiție de timp. O fabrică veche, abandonată, vine cu oportunități și provocări.
Efortul financiar este același cu cel presupus de operarea unui atelier separat, în oraș. Eficiența vine din suprapunerea resurselor. Evident, funcționează.
Există la Iași, în cultură, un mediu concurențial?
Probabil. Dar mai interesant decât asta e explorarea unei hărți complet albe, unde operatorii abia se descoperă. Teritoriul acela interdisciplinar care cheamă la joacă antreprenori, grupuri de inițiativă, artiști, mediatori, creatori, strategi, instituții și administrație.
Hubrica propune un spațiu de experiment în care fiecare să-și poată defini propria culoare. Tema e cum generezi conținut de calitate, actual, variat și cum îl asociezi productiv pentru rezultate diferite. Adică în primul rând resurse noi.
Cel mai probabil, soluția pentru un mediu fertil are două componente. Explorare continuă și construcția unei baze comune. Iar demersul acesta se alimentează din varietatea sistemelor de valori și stagnează sau intră în declin dacă ne omogenizăm.
Se poate câștiga din cultură independentă la Iași?
Într-o paradigmă individualistă, concurențială și blocată în definiții și cadre fixe, cel mai probabil nu, sau prea puțin. Într-o strategie conștientă că barierele între domenii sunt elastice și permeabile, iar tema de design e optimizarea resurselor care deja există, situația e alta. Și ca să nu vindem pielea ursului din pădure, vă rog să urmăriți evoluția Hubrica în următorii trei ani.
Vorbiți-ne despre satisfacțiile – morale și, eventual, financiare – pe care proiectul vi le-a adus!
Rezultatele imediate se văd în ateliere. De exemplu, folosim realitatea virtuală și platforme de jocuri în prezentări de proiecte de arhitectură, în cadrul atelierului Apunct. Dezvoltăm xilogravura asistată de freze numerice, metode noi de print, avem proiecte de design de produs împreună cu studenți de la facultatea de arte și arhitectură. Doi dintre colegii noștri au participat la Romanian Design Week, Andrei Ignia și Floarea Alexandru.
Ne implicăm în proiecte de artă stradală. Colaborăm cu o galerie de artă din Florența, dezvoltată de Alin Blembea, artist ieșean cu o abordare multidisciplinară, unde expunem periodic lucrări, precum cele ale Alexandrei Floarea și HarceaPacea. Rauhaus face disruption innovation, ca în termen de 24 de luni să dezvolte primul startup local de arhitectură aplicată și urbanism activist din România. În Atelierul de Design de Produs, colegul nostru Ionuț Ciocan se concentrează asupra procesului de proiectare 3D și prototipare pentru testarea și realizarea ideilor pe baza analizei asupra factorilor funcționali, structurali, ergonomici și estetici. Și lista de realizări ale atelierelor poate continua.
Se dezvoltă produse și servicii noi, preluate în comun de atelierele noastre. Costurile de comunicare sunt mici și reușim nu doar să generăm idei, ci să le implementăm. Majoritatea evenimentelor sunt realizate de echipe mixte, interni și voluntari. Faptul că am putut, de exemplu, susține 6 evenimente mari, fără buget, doar prin aport intern, vine cu satisfacție evidentă. Întâi că se poate, apoi că e replicabil.
Cel mai important e că vedem după un an că funcționează, că a creat un cadru care atrage constant persoane noi, că se deschid ateliere în vecinătatea Hubrica, că zona care la început era o ruină începe să miște într-o direcție coerentă.
Financiar vorbind, avem în continuare provocări care țin de extinderea activității și de proiectele noi care s-au generat. De exemplu, camera socială Hubrica propune o agendă săptămânală de ateliere vocaționale cu public divers, susținute de fiecare atelier. Apoi cursuri de specializare pe grupe de lucru. Proiecții de film, performance, mixed media, teatru independent, dezbateri cu actori implicați social, expoziții etc.
Credem că suntem pe drumul corect și că viitorul e doar o chestiune de abordare. În câteva cuvinte, rămânem la un principiu de lucru simplu. Ne manifestăm acolo unde suntem, cu ce avem la îndemână, cât mai bine cu putință.
