Un nou scandal a izbucnit marți după-amiază la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași! Magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis ieri o cerere formulată de procurori, după cum urmează:
„Instanţa admite propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului Păun Vladimir Ştefan, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, precum şi a inculpatului Abdi Mustafa, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă, trafic de influenţă şi dare de mită, pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele fiecăruia dintre inculpaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa superioară.
Este vorba despre doi studenți, sirianul Mustafa Abdi, suspectat de trei infracţiuni de trafic de influenţă, dar şi de două infracţiuni de dare de mită, și despre românul Vladimir Ştefan Păun, cercetat pentru trafic de influenţă şi complicitate la comiterea acestei infracţiuni. Cei doi au fost implicați în tratarea, colectarea și predarea unor şpăgi de sute de euro pentru promovarea unor examene (surse vorbesc de disciplina Anatomie și de sume ca 300 sau 450 de euro), lăudându-se printre colegi că au cunoștințe în cadrul corpului didactic al Universității.
Rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, a precizat că nu cunoaște prea multe amănunte legate de acest caz, dar că susţine toate anchetele judiciare împotriva faptelor de corupţie comise de studenţi sau profesori. „Toleranţă zero pentru astfel de cazuri“, a concluzionat Scripcariu.