Săptămânalul 7 Est prezintă în exclusivitate fotocopii a două ordonanțe semnate de procurori ieșeni în care se arată că împotriva Valentinei Iosub a fost începută urmărirea penală în două dosare de corupție În dosarul înregistrat la DNA Iași cu nr.57/P/2015, Valentina Iosub este cercetată împreună cu fostul soț, Costel Iosub, pentru abuzuri în vederea obținerii unor fonduri europene În celălalt dosar, Valentina Iosub este cercetată de asemene alături de soț, acuzațiile la adresa celor doi fiind inclusiv de furt din bani publici
S-ar părea că pentru PSD s-a stabilit atât la nivel local cât și pe plan național o regulă de aur care se vrea a fi respectată cu sfințenie, și anume aceea că poți ajunge cât mai sus într-o funcție publică cu cât ai mai probleme mai mari cu Legea sau ți se aduc mai multe acuzații de corupție. La Iași această regulă pare să fie confirmată încă o dată cu numirea pe un post de subprefect al județului Iași, a Valentinei Iosub, fostă secretară a comunei Tătăruși, soția lui Costel Iosub, actualul primar al comunei. Jurnaliștii 7 Est dețin în exclusivitate documente care arată că împotriva Valentinei Iosub a început recent urmărirea penală în cel puțin două dosare de corupție, acuzațiile fiind foate grave, de la efectuarea unor abuzuri în vederea obținerii unor fonduri europene din care au tras unele foloase personale până la completarea unor facturi false pentru a fi furați banii Primăriei Tătăruși și plata unei manajere personale care servea familia Iosub, din banii bugetului local.
Bani furați din primărie cu acte false
În ambele dosare în care a fost începută urmărirea penală, Valentina Iosub este cercetată alături de soțul său Costel Iosub. Asta deoarece faptele cercetate au fost săvârșite în perioada în care cei doi conduceau Primăria Tătăruși, Valentina Iosub în calitate de secretar și Costel Iosub în calitate de primar. Primul dosar a fost înregistrat în anul 2012 la DNA Iași. În anul 2013 acest dosar a fost declinat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care la rândul său l-a declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani. În acest dosar a fost începută urmărirea penală la data de 7 ianuarie 2015 de către Liviu Beceru, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani. Acuzațiile care se aduc soților Iosub sunt grave.
„Faptele de competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani sunt următoarele: membrii Comisiei de fond funciar de la Primăria Tătăruși au reconstituit dreptul de proprietate pe suprafețe de pădure la mai mulți cetățeni în scopul determinării obținerii de vot la alegerile locale. Primarul și viceprimarul comunei Tătăruși au încheiat în fals facturi și foi de parcurs precum și de închiriere pentru a obține sume de bani necuvenite. Primarul comunei a plătit cu bani din fondurile primăriei o angajată pentru menajul ce l-a efectuat în locuința personală”, se arată în ordonanță semnată de Liviu Beceru.
Din același document, se mai arată că în acest dosar se fac cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție prevăzute de Legea 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție. În ceea ce privește prima acuzație, cea de împroprietărire abuzivă a unor cetățeni în scopuri electorale, aceasta se referă la ambii soți Iosub. Asta deoarece Valentina Iosub a fost secretara Comisiei locale de fond funciar, iar Costel Iosub are calitatea de beneficiar al avantajelor electorale. Ce de-a doua acuzație din dosar pare să-l privească exclusiv pe primar. Potrivit informațiilor pe care le deținem, acesta a completat în fals niște facturi de închiriere a unui microbuz de la o firmă din Tătăruși în condițiile în care societatea nu mai deținea vehiculul respetiv. În acest mod, Costel Iosub ar fi scos bani din contul primăriei prin intermediul a două făcturi emise în anul 2012, una în valoare de circa 6.000 lei și una în valoare de 4.000 lei.
Manajera familiei Iosub plătită de primărie
Cu privire la cea de a treia acuzație, chiar dacă din punctul de vedere al atribuțiilor de serviciu pare să-l privească exclusiv pe Costel Iosub, ne este greu să credem că Valentina Iosub nu a fost complice. Asta deoarece este vorba despre faptul că o femeie din comună pe nume Ana Lazăr, care beneficia de ajutor social, plătit de Primăria Tătăruși în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, efectua de fapt menajul în casa familiei Iosub. Asta în condițiile în care, potrivit Legii, femeia trebuia să efectueze muncă în folosul comunității (să măture străzile, să ude florile din parcurile publice etc).
Urmărire penală dispusă de DNA Iași
În celălalt dosar de corupție care-i vizează pe soții Iosub a fost începută urmărirea penală chiar de DNA Iași la data de 5.11.2015. Pentru că a fost de asemenea declinat și acest dosar se află în cercetări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani la același procuror care instrumentează dosarul penal prezentat mai sus.
„Dispun disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani în vederea efectuării de cercetări cu privire la activitatea presupus infracțională a numiților Iosub Costel, primar al comunei Tătăruși, Iosub Valentina-secretar al comunei Tătăruși, Dima Gheorghe-viceprimar al comunei Tătăruși (activitate descrisă în cuprinsul actului de sesizare cu privire la care prin ordonanța din data de 5.11.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu”, se arată ordonanța emisă de Florin Bogdan Munteanu, procuror șef al DNA Iași, în data de 19.10.2016 în dosarul nr.57/P/2015.
Acest dosar se referă la concesionarea pășunii comunale în suprafață de circa 100 hectare către o asociație a crescătorilor de animale care era condusă de fostul primar Gheorghe Dima. În baza contractului de concesiune încheiat cu primăria, Asociația Crescătorilor de Animale Tătăruși a încasat de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură subvenții cuprinse între 100.000 – 150.000 euro. Potrivit actului de sesizare, dosarul penal se referă printre altele și la faptul că cei care au încasat subvenția nu au putut justifica legal modul în care au cheltuit banii. De asemenea, o altă anchetă demarată asupra modului în care s-au cheltuit banii pentru pășunea comunală se referă la falsificarea unor semnături ale unor fermieri din comună. Pe baza acestor semnături false și în numele fermierilor respectivi au fost încasate subvenții europene.
„Au existat o serie de sesizări făcute de o persoană pe nume Vasile Giurgiuveanu care are probabil o problemă personală cu mine. Instituțiile abilitate au făcut cercetări și din câte știu eu au fost clasate. În acest moment nu am cunoștință să fiu cercetată în vreun dosar penal”, a spus Valentina Iosub.
„Audierile se fac în această perioadă”
Jurnaliștii 7 Est i-au transmis Valentinei Iosub o copie după ordonanțele de începere a urmăririi penale prezentate mai sus solicitând să prezinte ordonanțele de clasare la care a făcut referire. Până la închiderea ediției, doamna subprefect nu a prezentat ordonanțele de clasare. Pe de altă parte, Vasile Giurgiuveanu, cel care a sesizat neregulile de la Primăria Tătăruși, a arătat că nu avea cum să se dispună o soluție de clasare în dosarele respective deoarece procurorii pășcăneni încă fac audieri.
„Doamna subprefect minte. Eu am fost audiat săptămâna trecută. Nu s-a dat atât de repede o soluție. Multe din faptele sesizate se confirmă. Procuroii și-au pus mâinile în cap când au văzut cum s-a furat la Primăria Tătăruși”, a spus Vasile Giurgiuveanu.
Acesta a mai arătat că Valentina Iosub mai este vizată de un dosar penal aflat în cercetări la Direcția Generală Anticorupție care se referă la falsificarea unor semnături în vederea retrocedării ilegale a unei suprafețe de teren. Despre aceaste cercetări vom reveni cu amănunte în edițiile viitoare.
Constantin MAZILU