Un șofer din Glodenii Gândului, obligat să plătească statului german o amendă de 108 euro

0
189

Autorităţile judiciare din Germania au chemat în instanță un şofer din localitatea ieșeană Glodenii Gândului, pentru a recupera o amendă de 108 euro…! Ieşeanul credea că a scăpat de aceasta pentru că doar a tranzitat ţara, dar nemții l-au dat în judecată în România şi, în final, l-au determinat să îşi achite datoria.

Valeriu P., de 43 de ani, s-a văzut dat în judecată la Iaşi după ce Inspectoratul de Poliţie din Rheinpfalz l-a amendat cu 108,50 de euro, iar această instituţie s-a adresat Judecătoriei Iaşi pentru recunoaşterea sancţiunii pecuniare. Ieşeanul din Glodenii Gândului nu a plătit amenda, fiind connins că nu va putea fi executat vreodată.

Nemţii au invocat în solicitarea adresată justiţie româneşti o decizie cadru a Consiliului Uniunii Europene, din 2005, care reglementează recunoaşterea reciprocă a amenzilor acordate în Uniunea Europeană. În actele depuse în instanţă, autorităţile germane au arătat că, în data de 29.06.2016, lui Valeriu P. i-a fost aplicată o amendă de 108,50 de euro după ce, pe o autostradă din regiunea Plaidt, la kilometrul 217.700, a condus un autocamion cu o viteză mai mare de 50 de km/h oră faţă ce limita legală (în Germania fapta este infracţiune), precum şi că nu a menţinut o distanţă de minimum 50 de metri faţă de vehiculul din faţa sa.

Speriat de eficienţa urmăririi sancţiunii din partea autorităţilor germane, în timpul procesului ieşeanul din Glodenii Gândului a plătit amenda care îi era imputată, scăpând astfel de o eventuală executare silită.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments