Splai Bahlui – Mal Stâng redevine sens unic

0
316

Odată cu finalizarea modernizării axului de circulație format din străzile Sf. Petru Movilă și Sf. Andrei, circulația auto pe Splai Bahlui – Mal Stâng va reveni la situația de dinaintea începerii lucrărilor.

La sfârșitul lunii aprilie, închiderea în vederea asfaltării a str. Sf. Andrei a impus devierea traficului rutier pe Splai Bahlui – Mal Stâng, care a avut circulație cu dublu sens între intersecția cu str. Alexandru Ipsilanti Vodă și str. Gh. Ghibănescu. Începând de marți, 22 august, separatoarele de sens (balizele din material plastic) dintre str. Alexandru Ipsilanti Vodă și str. Gh. Ghibănescu vor fi scoase, iar circulația auto pe tronsonul respectiv va redeveni cu sens unic, dinspre Podu Roș spre Podul de Piatră.

Modernizarea străzilor Sf. Petru Movilă și Sf. Andrei au făcut parte dintr-un program de lucrări care cuprinde reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş: str. Atelierului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Petru Movilă, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, str. Dealu Bucium, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola și str. Plopii fără Soț. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 12,7 milioane lei, iar executantul este asocierea SC Conest SA – SC Viarom Construct SRL.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments