Tudorel Toader și-a dat arama pe față, a prins gustul obrăzniciei oltenești și a limbii ascuțite de Dâmbovița.
Lui Tudorel Toader îi cresc cornițe, ba chiar a devenit obraznic. A dobândit acea obrăznicie de politician pe care cel mai bine o stăpânesc alde Dragnea, Tăriceanu, Ponta ori Băsescu. Parcă vor să te certe ori să te tragă de urechi dacă-i întrebi de ce fură sau de ce se șterg pe tălpi cu drepturile tale.
De ce face asta Tudorel Toader? Pentru că poate. În lipsa unei opoziții politice, care să reclame faptul că proiectul de modificare a legilor justiției nu miroase deloc a reformă, ci mai mult a frână, Toader „se ia în gură” cu procurorul general. Augustin Lazăr este cenzurat de funcția pe care o ocupă. Este procuror general, nu om politic. Un schimb acid de replici îl compromite. De partea cealaltă, Tudorel Toader este un ministru tehnocrat și independent, doar pentru că așa îți zice el. PSD și ALDE și l-au asumat în egală măsură cum au făcut-o cu alții, alde Olguța Vasilescu ori Petre Daea.
Așa că Toader își joacă cartea, dar în același timp își dă arama pe față. Nicidecum nu este acel domn profesor, specialist în drept, cu mintea odihnită și vorbă moldovenească de prin viile de la Vrancea. Toader a prins gustul obrăzniciei oltenești și a limbii ascuțite de Dâmbovița.
„Procurorii nu fac legi. Nu am ştiut că avem un Parlament tricameral, un Parlament cu Senat, Camera Deputaţilor şi procurori care să voteze legi”, s-a grăbit Toader să i-o trântească lui Augustin Lazăr.
Ba mai mult, discursul lui Tudorel Toader a devenit și unul cu puternice nuanțe populiste, grosolane, de candidat la Primăria Panciu. Știți la ce mă refer, la sloganuri „un om pentru oameni”, „un vasluian pentru Vaslui” sau „eu mă țin de cuvânt” al celebrului candidat Vasile Labă. Iată și vorba lui Tudorel Toader rostită cu mândrie proletară deasupra unui buchet de microfoane: „Ministrul Justiţiei din România este ministru pentru toţi românii.”
M-au atins îndeosebi anumite vorbe rostite de ministrul Justiției miercuri dimineață. Poate și modul aparte în care a făcut-o sau expresia figurii sale. Cunoașteți acea privire a prostului, un amestec de superioritate și de complicitate, care este pe cale să destăinuie un adevăr absolut cu valoare de inepție mondială. Așa arăta și Toader, când, bălăngnind ușor din cap, le-a spus ziariștilor: „Ştiţi sintagma potrivit căreia unii spun ce ştiu, alţii ştiu ce spun”.
Am găsit și cu cine să-l compar pe Toader… Cu Simirad. Îngâmfat și obraznic, scăpat însă din lanț prin Palatul Victoria, nu la Iași, în Palatul Roznovanu.
Tudor LEAHU