Aceasta este cu siguranță una dintre cele mai mari tranzacții financiare încheiate în ultimii ani la Iași Complexul Comercial Era a fost preluat de un of-shore dintr-o insulă britanică din Marea Irlandei Transferul s-a făcut printr-un contract de cesiune de creanțe încheiat între băncile care au finanțat construirea Complexului Comercial Era și firma înregistrată în Insula Man
Una dintre cele mai mari tranzacții care privește economia ieșeană a fost încheiată pe data de 6 septembrie a.c la București, în biroul notarial a lui Ionuț Tărăcilă. Practic, odată cu încheiarea documentelor pentru parafarea acestei tranzacții, cunoscutul Complex Comercial Era a ajuns în mâna unei firme offshore, înregistrată într-un „paradis fiscal” și anume în Insula Man din Marea Irlandei, teritoriu care face parte din Regatul Unit al Marii Britanii.
Tranzacția a fost încheiată între băncile comerciale care au finanțat cu credite edificarea Complexului Comercial Era și firma offshore numită PK Investments Limited. Astfel, instituțiile bancare care au finanțat construirea hipermarketului Era sunt National Bank of Greece SA, Banca Românească SA, Bank of Cyprus Public Company Limited, Eurobank Private Bank Luxembourg. Aceste bănci au decis să cesioneze toate creanțele pe care le au de recuperat de la proprietarul Complexului Era și anume firma Ermes Holding SRL, către firma PK Investment Limited înregistrată în Registrul Societăților din Insula Man cu numărul 014469V și cu sediul pe strada Lord Douglas Anglo Internațional House etaj 2.
Conform documentului semnnat în biroul notarului Ionuț Tărăcilă, băncile comerciale enumerate mai sus cesionează creanțele datorate de Ermes Holding și preiau în garanție întreaga proprietate reprezentată de Complexul Comercial Era, dar și veniturile din chiriile plătite de magazinele sau alte companii care au deschis puncte de lucru în acest hipermarket. Cele patru bănci comerciale au fost de acord să cedeze creanțele pentru un preț total de 35 de milioane de euro, bani care au fost distribuiți cu siguranță conform unor înțelegeri prealabile.
Vândute pe mai puțin
Este interesant de ramarcat însă că sumele totale pe care le aveau de recuperat instituțiile bancare sunt ceva mai mari decât prețul la care au convenit să vândă toate creanțele, adică 35 milioane de euro. Astfel, Eurobank Private Bank Luxembourg SA avea de recuperat 7.198.218 euro și dobânzi de 440.000 euro deci în total 7,6 milioane euro, National Bank of Greece SA revendica 30,2 milioane euro și dobânzi de 1,8 milioane euro deci în total circa 32 milioane euro, Bank of Cyprus Public Company Limited avea de recuperat un debit principal de 17,9 milioane euro și dobânzi de 1,1 milioane euro deci în total circa 19 milioane euro iar Banca Românescă avea de recuperat 870.000 lei. De precizat că toate proprietățile imobiliare ale Complexului Era inclusiv cele care țin de Centrul Comercial Praktiker au fost gajate când au fost acordate creditele respective. Printre chiriașii Ermes Holding din Complexul Era se numără Altex România SRL, B&B Colection SRL, Benvenuti SRL, BRD Group Societe General SA, Sedcom Libris SA, Leonardo Shoes Market SA, Steilmann România SRL, Sofiaman, Lara Farm etc.
Afaceri între ciprioți și Carrefour
Amalia Andreea Rîpan este unul dintre reprezentanții din România ai NE Property Cooperatief U.A, o societate înregistrată în Olanda, subsidiară a unui grup de investiții sud-african. NE Property Cooperatief U.A a preluat împreună cu Carrefour Property BV în România o serie de complexe comericiale care cuprind și hipermarketuri Carrefour. De asemenea, după cum o arată și numele, NE Property Cooperatief U.A este membră a grupului Carrefour.
În prezent, o societate cipriotă și anume Omelit Limited este acționarul unic al Ermes Holding.
Peste câteva zile expiră autorizația pentru pod
Indiferent de numele persoanelor sau ale firmelor care se află în spatele acestei afaceri, Complexul Era are o problemă serioasă cu infrastructura și anume faptul că podul de acces dinspre drumul european este deteriorat, iar experții au stabilit că are probleme la structura de rezistență.
„Obiectivul prezintă fisuri și crăpături în transversal în structurarutieră precum și unele deplasări sau tasări în cadrul suprastructurii la limita dintre culei și rampele de acces”, au constatat experții.
Cei care frecventează hipermarketul au văzut că pe acest pod se circulă cu restricții de circulație de peste un an. Mai trebuie precizat că autorizația provizorie de circulație expiră peste câteva zile, mai exact pe 30 septembrie. Această autorizație provizorie a fost dată în baza unei mărturii a unor experți din București care au spus că podul poate fi exploatat în siguranță. Inițial, proprietarii hipermarketului au promis că vor repara pasarela în 2016 apoi au amânat intervenția pentru anul 2017 și nici acest ultim termen nu a fost respectat. Poliția Rutieră va decide zilele acestea dacă va prelungi autorizația de circulație în funcție de documentele care vor fi prezentate de cei care vor depune solicitare dacă acest lucru se va întâmpla.
Constantin MAZILU