Anul acesta, revista „Dacia literară” a inițiat un amplu proiect de cartografiere a culturii ieșene independente, înțelegând prin „independent” ceea ce nu este instituționalizat și, implicit, ceea ce nu beneficiază de confortul unei finanțări publice constante. În cele ce urmează, prezentăm fragmentar, prin intermediul Otiliei Chitic, proiectele Clubul Creatorilor și Meru. (Călin Ciobotari)
Descrieți-ne, vă rugăm, proiectul! Cum, când și de ce v-a venit ideea unui astfel de proiect?
Într-o zi de iunie 2013, am plecat de la Clubul Creatorilor cu sora mea la o plimbare pe Copou. Ne-a atras atenția, a nu știu câta oară, Casa Conachi. O clădire cu multă istorie prin care, după retrocedare, se perindaseră niște cluburi cu faimă proastă. Am aflat contactul proprietarilor și am început negocierile. La sfârșitul lunii septembrie lansam proiectul Meru, un Hub Creativ cu galerii, ateliere pentru artiști și cafenea.
Sunt cofondator Meru alături de niște oameni foarte ambițioși. Mirela Antoci în lipsa căreia cafeneaua ar fi un dezastru, artistul Titus Ivan, coordonatorul galeriei, și Andreea Chitic, președinta ONG-ului. Am muncit mult, foarte mult în amenajarea spațiului ceea ce fără ajutorul prietenilor nu ar fi fost posibil.
Personal, trecusem printr-o perioadă în care am călătorit mult, sincronizam Europa și Asia. M-am supus un timp șocului cultural și al diversității.
În paralel studiam Design Interior, în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, unde întâlneam des bariere, rigiditate, structuri învechite, lipsă de comunicare, de interes, motivație și actualitate. Dar cel mai tare mă afecta lipsa de colaborare între specializări. Faptul că facultățile Universității de Arte sunt împrăștiate prin oraș și nu exista un spațiu comun de expresie, un loc de întâlnire și socializare, mă preocupa cel mai mult.
Am terminat facultatea, eram pe ambele maluri și îmi permiteam să mă joc cu acest avantaj. Cunoșteam îndeajuns anturajul creativ și modul în care acesta opera, dar, în același timp, eram un spectator format departe de el și sesizam care sunt barierele de comunicare între comunitatea creativă și ceilalți – publicul sau un eventual public.
Am început în octombrie 2011, când mi s-au alăturat doi colegi de la Design, cu susținerea morală a regretatului profesor Dan Micu, unul dintre fondatorii secției Design la Iași, și cu suportul prietenilor. Găsisem un spațiu în centru, foarte accesibil la prețul chiriei, la demisolul Galeriilor „Ștefan cel Mare”. Fusese înainte club de rockeri, club de manele, în jur erau și sunt doar cluburi de noapte. Mi s-a părut ideal pentru un loc alternativ, underground atât la propriu cât și pe direcția inițiativei noastre. Clubul Creatorilor a fost gândit în principal ca un spațiu de co-working pentru designeri, dar deschis tuturor celor activi sau pasionați de zona creativă. Deschiderea a fost atât de mare, încât a fost rapid receptat ca opțiune și s-a transformat într-un spațiu de producție, găzduire teatrală și evenimente artistice. Aici s-au născut câteva spectacole de teatru în tinerele regii ale lui Ovidiu Ivan, Vlad Volf și Vlad Cepoi. Am inițiat Atelierul 7 zile Design de Obiect și evenimentul structurat pe 4 niveluri artistice, 96 OreNonStop. Resursele ajunseseră totuși la o limită și necesitatea unui suflu nou a condus inevitabil către Meru.
Cât de deschisă vi s-a părut piața culturală ieșeană pentru implementarea proiectului dvs.?
A existat în primul an o problemă de percepție a proiectului ca un întreg. Suntem în apropierea campusului universitar și publicul care ne frecventează sunt studenții, unii dintre ei veniți în Iași printr-un program Erasmus. Faptul că studenții străini au primit atât de bine atmosfera întregului concept Meru i-a provocat pe studenții români să privească lucrurile din perspective diferite și să își contureze criterii proprii despre diversitate și multiculturalism. Găseau, la pachet cu băutura pentru care veneau în cafenea, și proiectul din galerie. Pe lângă cafenea, care știam că va aduce vizibilitate mult mai repede, Meru însemna spații pentru galerie, atelierele artistice și organizarea unor evenimente cultural artistice. Desigur, în primul an era și un deficit de dinamică și lipsa unui program clar de evenimente.
Artiștii sau operatorii culturali au comportamente diverse. Pe de o parte, profanam spațiul tradițional, sacru pentru artă, cu un bar. Pe de altă parte, barul era privit ca o sursă de venit pentru unii artiști. Unii artiști ne-au vizitat pentru prima dată atât la CC, cât și la Meru, doar în urma susținerii publice a artistului Dan Perjovschi. (…)
Ce dificultăți ați întâmpinat în faza propriu-zisă de implementare?
La Clubul Creatorilor prima dificultate a fost de percepție privind disponibilitatea totală a unui spațiu de expresie. Unii artiști primeau suspicios existența unui spațiu de expresie pentru care nu trebuie să plătești ca să faci repetiții, să produci un spectacol, să expui sau să organizezi un eveniment cultural-artistic. Studenții au înțeles ușor, dar cel puțin asupra mea au planat o perioadă suspiciunile apartenenței la unele grupuri elitiste, secrete.
În 2012, 2013 deschiderea publicului către spații alternative era aproape inexistentă. Evenimentele erau din ce în ce mai rare, iar publicul se limita la același grup de oameni din zona creativă care se susțineau între ei. Cea mai mare provocare a fost și rămâne în continuare spațiul în raport cu nevoile lui și în balanță cu mentalități și concepții. Meru este la etajul unei clădiri cu machiajul stricat pe exterior, care nu îți povestește de la intrare despre acțiunea din interior, fără încălzire asigurată. Modul funcțional și plăcut în care încercăm să îl menținem cere atenție și resurse mari în mod constant. CC era într-un demisol, fără lumină naturală, fără încălzire proprie și în preajma unor activități nocturne – un spațiu cu multe lipsuri în raport cu mentalitatea și nevoile artiștilor și ale publicului de atunci.
V-ați asumat riscuri financiare?
Nu le numesc riscuri, pentru că, personal, nu le-am pus niciodată pe lista investițiilor rambursabile. Au investit în proiect familia și prietenii. Investim în continuare, fără niciun risc. Prin proiectul acesta contribuim la construcția personală, este o investiție care merită toți banii. Nu avem prea multe opțiuni. (…)
În contextul social, politic și economic actual, am considerat trocul ca fiind cel mai onest mod de a aduce arta, artiștii și comunitatea extinsă mai aproape. Servești o cafea, participi la implementarea unui proiect artistic. Bei o bere, ajuți la chiria pentru atelierele artistice. Plătești un bilet la jazz, participi la formarea unui mod sănătos de a gusta actul artistic. Si dacă acum proiectul este în stadiul acesta, încă nu este din cauză că s-au băut prea multe beri, ci pentru că sunt din ce în ce mai mulți oameni implicați în diverse moduri în susținerea lui.
Există la Iași, în cultură, un mediu concurențial?
Un mediu concurențial sănătos ar atrage actori culturali din exterior către oraș. Ori noi suntem într-un continuu exil de oameni cu potențial creativ. Inițiativele din Iași sunt puține și nișate, iar pierderea unui proiect (cum este situația foarte recentă a Teatrului Fix care este nevoit să renunțe la spațiul actual din cauza unei chirii pe care nu o poate susține) este un mare dezechilibru atât pentru comunitate cât și pentru oraș.
Nu agreez intervențiile administrațiilor locale, însă, într-o criză de genul Teatrul Fix, ar trebui să fie în alertă și să propună soluții. Am cunoscut în 2011, într-una dintre călătorii, un parizian, un tânăr angajat al primăriei din Paris care avea rolul strategic de a monitoriza și interveni cu propuneri și soluții pentru comunitatea artistică independentă ce ocupa clădiri abandonate. (…)
Se poate câștiga din cultură independentă la Iași?
Da. Dar nu poți supraviețui. Nu este un mediu stabil, predictibil și constant. Din proiectul care azi îți poate oferi o satisfacție financiară nu știi dacă trebuie să pui deoparte pentru pâine sau țigările pentru o lună, un an sau zece.
Întrebarea este dacă se poate trăi din cultură independentă în Iași, iar răspunsul este, clar, nu.
Pe un mal avem un public prea puțin educat să capitalizeze în procesul vieții și resursă culturală pentru care să plătească, pe celălalt mal există o administrație locală și un minister care mențin boala prin evenimente bugetate masiv, flasce și nefertile.
Este și motivul pentru care conceptul Meru include un motor financiar, cafeneaua. Ne-am asumat resursa epuizantă enormă pe care o extrage o activitate economică, pentru că există și beneficiul propus de la început, cel de socializare, cunoaștere, comunicare inter și intra comunitatea artistică și extinsă. Scopul nostru este de experiment și rezistență prin artă și comunitate și ne menținem efortul, nervii și resursele până în momentul în care legislația va contura o strategie diferențiată pentru astfel de activități. Și nu mă refer la un tratament special, ci unul adaptat, care își asumă rolul și importanța proiectelor economice non profit. (…)
Vorbiți-ne despre satisfacțiile – morale și, eventual, financiare – pe care proiectul vi le-a adus!
Conceptul Meru funcționează ca un măsurător de reciprocitate între artiști, pe de o parte, privind felul în care aceștia înțeleg contextul social în care activează și societate, pe de altă parte, analizând modul în care aceasta își asumă mediul său de dezvoltare. Meru interconectează arta și artiștii cu publicul, cu scopul de a participa la susținerea activității artistice și de a stârni interesul comunității în sensul conștientizării, implicării și susținerii artelor – extras din manifestul nostru și Statutul Asociației.
Acesta este scopul nostru ca Mișcare Experimentală de Rezistență Urbană prin artă și comunitate. (…)
