Ministrul Sănătății a vorbit la Iași despre legea vaccinării. În ce caz vor fi amendați părinții

0
147

Legea vaccinării va fi supusă dezbaterii în maximum 30 de zile, a declarat miercuri seara la Iași ministrul sănătății, Florian Bodog. Acesta a precizat că legea vaccinării instituie obligativitatea părintelui de a participa la informare, de a fi informat și amendează doar părintele care refuză să participe la ședințele de informare cu grupurile de lucru organizate în acest sens.

„Cu toate că s-a încercat o dezinformare precum că legea vaccinării va amenda părinții, nu este adevărat. Nu amendăm un părinte decât dacă nu participă la sesiunile de informare, însă părintele care refuză vaccinarea își asumă toată responsabilitatea. După cum știți, vaccinarea a adus foarte multe beneficii sănătății publice. După cum știm, foarte multe boli extrem de grave au fost eradicate cu ajutorul vaccinării iar acum venim să legăm toate aceste beneficii. Eu cred că trebuie să fim extrem de cerebrali în momentul în care vorbim despre vaccinare. Cred că singurii care au de câștigat din vaccinare sunt copiii noștri și viitorul țării noastre, sănătatea publică din România”, a spus ministrul sănătății, care se află la Iași pentru a participa la un congres medical.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments