Agenția Domeniilor Statului a reclamat că terenul aflat în domeniul public a fost luat cu acte false de o firmă controlată de familia lui Mihai Miron, patronul de la Ropharma Terenul se află în localitatea Stolniceni Prăjescu, localitatea natală a lui Mihai Miron „Eu nu pot să vă dau prea multe detalii. Sunt implicat mai mult indirect în această afacere. De fermă se ocupă tatăl meu și vărul meu, Gheorghe”, a spus Mihai Miron
Președintelui grupului de firme Ropharma, Mihai Miron, îi place să se laude în revistele de specialitate cu afacerile de succes pe care le-a dezvoltat în agricultură în comunele Stolniceni Prăjescu din județul Iași, dar și în localitatea Doștat din județul Alba, dar omite să facă precizarea că acestea se derulează și prin încălcarea Legii. Astfel, dacă din dosarul penal privind fraudele cu fonduri europene săvârșite la ferma ecologică de la Doștat, Mihai Miron s-a ales doar cu o amendă administrativă în ciuda insistențelor DNA care a cerut ca acestă să primească o pedeapsă mai aspră, în ceea ce privește ferma de la Stolniceni Prăjescu cercetările procurorilor anticorupție sunt abia la început. În acest dosar este vorba despre o plângere penală făcută de Agenția Domeniilor Statului (ADS) care a reclamat faptul că nu poate dispune de terenul pe care îl deține în comuna Stolniceni Prăjescu, deoarece o bună parte din suprafață a fost preluată abuziv de ani de zile de firma Agricola Miron, controlată de Mihai Miron și familia acestuia. Mai mult decât atât, ADS a reclamat faptul că o bună parte din terenul pe care îl deține statul în comuna Stolniceni Prăjescu a ajuns în posesia Agricola Miron prin folosirea unor documente false. Plângerea ADS a ajuns la DNA Iași, care efectuează cercetări în dosarul penal nr.87/P/2017. De altfel, în ultimele săptămâni, procurorii anticorupție au efectuat mai multe audieri în acest dosar.
Stăpâni peste o moșie de aproape 500 hectare
Situația de la Stolniceni Prăjescu este revoltătoare. Conform evidențelor, statul prin intermediul ADS deține în această comună 413 hectare de teren. În fiecare an , ADS scoate la licitație acest teren, firmele care adjudecă procedura fiind oblligate să exploateze suprafața agricolă și să plătească statului o redevență. Numai că imediat ce încheiau contractul cu Agenția Domeniilor Statului, reprezentanții firmelor se prezentau în localitate să preia terenul aceștia sunt întâmpinați cu parul de săteni. Aceștia erau chemați de Gheorghe Miron, fostul viceprimar al comunei și admnistrator al firmei Agricola Miron, societatea care lucra de fapt o bună parte din terenul care se afla în proprietatea statului.
Totul cu complicitatea primăriei
Pe scurt, aceștia refuzau să predea terenul către firmele care câștigau licitațiile de concesionare organizate de ADS deoarece suprafețele erau lucrate de familia Miron. Nu de puține ori, reprezentanții ADS au apelat la sprijinul Jandarmeriei atunci când încercau să efectueze unele măsurători sau când voiau să predea terenul firmelor care câștigaseră licitațiile de concesionare. Rând pe rând, firmele din exterior care au sperat să facă agricultură la Stolniceni Prăjescu în baza unui contract încheiat cu ADS s-au restras. De exemplu, în anul 2015, licitația de concesionare a terenului a fost câștigată de o firmă din Constanța și anume Alex Activ SRL. Firma a plătit o bună parte din redevența datorată statului, dar a reziliat contractul deoarece nu a putut să intre cu utilajele pe suprafața concesionată de la ADS. Firma a reziliat contractul și din cauza faptului că Primăria comunei Stolniceni Prăjescu a refuzat să-i elibereze adeverința necesară obținerii subvenției pe suprafață de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Anul trecut, licitația de concesionare a fost adjudecată de Marwa Travel SRL, firma lui Constantin Șorănescu, patronul restaurantului Onyx. Șorănescu a întâmpinat însă aceleași probleme. Acesta a fost punctul culminant care a determinat conducerea ADS să depună o plângere penală.
Plângere și pentru fals
Între timp, Primăria comunei Stolniceni Prăjescu a pus în posesie pe terenul ADS mai mulți cetățeni fără ca instituția să predea terenurile în vederea retrocedării așa cum prevede Legea. Și acest abuz a fost menționat în plângerea penală formulată la DNA Iași. De asemenea, în plângerea penală se mai menționează faptul că o parte din suprafața terenului aflat în proprietatea ADS a fost arendat către Agricola Miron, în baza unor documente false. Pentru a săvârși acest abuz au fost folosite inclusiv parohiile comunele. Astfel, au fost folosite unele cereri de retrocedare depuse de parohiile din satele Cozmești și Brătești și au fost completate niște procese verbale de delimitare. În baza acestor procese verbale de delimitare, terenul a fost arendat către Agricola Miron. Culmea, de această dată, Primăria Stolniceni Prăjescu a eliberat adeverință pentru obținerea subvenției de la APIA. Asta în condițiile în care Legea spune că arendatorul trebuie să dovedească proprietatea asupra terenului.
„Eu știu că au fost chemați la DNA, dar lucrurile s-ar fi lămurit, așa spun cei care au fost la audieri. Agricola Miron are niște probleme cu ADS, am auzit și eu de această plângere penală. Este terenul bisericii. După ce vom finaliza procesul de retrocedare a terenurilor, lucrurile se vor lămuri”, a spus Costel Hugianu, primarul comunei Stolniceni Prăjescu.
Președintele Ropharma: „Eu sunt implicat indirect”
Contactat telefonic de jurnaliștii 7 Est, Mihai Miron, președintele Ropharma, a spus că ferma de la Stolniceni Prăjescu este administrată de tatăl său și de vărul său, Gheorghe Miron, fostul viceprimar al comunei.
„Se ocupă tatăl meu și vărul meu. Eu nu pot să vă dau prea multe detalii. Sunt implicat mai mult indirect în această afacere”, a spus Mihai Miron.
De precizat însă că Agricola Miron a fost înființată de Gheorghe Miron în anul 2007. În anul 2012, acesta se retrage din firmă, iar părțile sociale sunt preluate de un anume Constantin Rățoi din satul Cozmești, dar și de Simona Camelia Baciu, care obține și împuternicire de reprezentare a firmei în relație cu autoritățile. Simona Camelia Baciu a fost de-a lungul timpului acționară la mai multe firme din grupul Ropharma, printre care Plantago. De asemenea, Simona Camelia Baciu este juristă la grupul de firme Ropharma.
Mihai Miron intră în forță pe piața imobiliară din Iași
Mihai Miron are 56 de ani și este preşedintele executiv al Ropharma. Acesta este unul dintre cei mai vechi antreprenori din domeniul farmaceutic din România. Mihai Miron a fondat Europharm, companie pe care a vândut-o către GlaxoSmithKline. Din grupul de firme controlat de acesta fac parte Ropharma,
Farmaceutica Aesculap, Medica SA, Global Pharmaceuticals, Biotera etc.
Recent, Ropharma anunțat că va dezvolta un mega-proiect imobiliar pe terenul pe care îl deține în zona Bucșinescu. Aici, compania intenționează să edifice blocuri rezidențiale și de birouri.
Constantin MAZILU