Spitalul de Boli Infectioase a împlinit 105 ani. Cadou inedit făcut spitalului de Streinu Cercel

0
1687

@ Profesor doctor Carmen Dorobăț, managerul spitalului a anunțat că în cursul anului viitor vor fi realizate investiții majore în infrastructura unității medicale

Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași a aniversat astăzi 105 ani de existență. La manifestările prilejuite de aniversarea unității medicale a participat și Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș, care a lansat la Iași un program pilot de testare a personalului medical. Mai exact, Streinu Cercel a adus la Spitalul de Boli Infecțioase Iași un număr de 105 teste pentru depistarea rapidă a virusului C. Aceste teste rapide vor fi folosite exclusiv de personalul medical al spitalului care este expus unei infecții prin contactul permanent cu pacienții. Streinu Cercel a precizat cu această ocazie că acest test poate fi cumpărat și din farmacii. După slujba oficiată de un sobor de preoți, managerul spitaluului profesor doctor Carmen Dorobăț a anunțat că anul viitor unitatea medicală va beneficia de investiții majore în modernizarea infrastructurii. „După 105 ani suntem un spital complet renovat. Suntem acum o filială de cercetare a Institutului Național Matei Balș. Spitalul are trei piloni de forță, terapia intensivă care funcționează de 6 ani, Centrul Regional Hiv-Sida, Laborator acreditat și în curând ne va veni și un ecograf nou. Anul viitor vom ridica un pavilion nou și vom moderniza pavilionul administrativ”, a spus profesor doctor Carmen Dorobăț.

La manifestări au participat reprezentanți ai Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate, ai Direcției de Sănătate Publică, Consiliul Județean, parlamentari etc. La sfârșitul manigestărilor o parte din oficialitățile invitate au primit plachete comemorative.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments