Toţi ieşenii sunt invitaţi să formeze cel mai mare lanţ uman din istorie în această sâmbătă! Manifestarea are ca scop atragerea atenţiei asupra importanţei construirii unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal.
Ieşenii sunt aşteptaţi pe Pietonal la ora 12:00.
„Suntem datori să luptăm cu politicienii, până când vocile noastre vor fi auzite şi respectate. Trebuie să ne manifestăm tot mai aprig dorinţa ca autostrada Iaşi – Târgu Mureş să fie construită în cel mai scurt timp. Lipsa acesteia face ca regiunea noastră să rămână izolată de restul ţării, iar oamenii politici par mai degrabă că susţin o astfel de situaţie şi nu intreprind vreun demers concret pentru realizarea celui mai important proiect al Moldovei.
Pe 4 noiembrie, ziua în care vom forma lanţul uman pe întreaga zonă pietonală a Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Grupul de iniţiativă civică Împreună pentru autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş va lansa caravana strângerilor de semnături pentru iniţierea unui proiect de lege privind construirea autostrăzii. Va fi primul pas de acest gen făcut de societatea civilă din Iaşi.
Haideţi să ne unim într-un LANŢ UMAN fără precedent!
Ieşeni de toate vârstele, veniţi să punem umărul la construirea viitorului nostru şi al copiilor noştri!
Sunt bineveniţi inclusiv biciclişti, motociclişti şi şoferi”, sună anunţul manifestării, publicat pe Facebook.