Gabriela Canschi, soția omului de afaceri Giani Canschi, a declanșat demersurile de executare silită a firmelor patronate de familia lui Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani Gabriela Canschi ar fi împrumutat acești bani familiei Pârlog în decembrie 2016, când a și devenit asociată la una din firmele patronate de familia primarului din Popricani
Ceea ce ar fi trebuit să fie o relație de afaceri profitabilă de ambele părți s-a transformat într-o ceartă pe bani. Totul a început în anul 2016, când familia lui Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani, a decis să se asocieze cu Giani Canschi, unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști ieșeni. Astfel, în luna decembrie a anului 2016, Gabriela Canschi a devenit asociată a SC Euro Elmar SRL, cea mai cunoscută firmă a familiei Pârlog. Ani de zile, această firmă a fost condusă de Elena Pârlog, soția primarului, dar din 2015 frâiele afacerii au fost preluate de fiul acestora, Paul Valentin. Astfel, în data de 16 decembrie 2016, Gabriela Canschi a devenit asociat al SC Euro Elmar SRL alături de Paul Valentin Pârlog. Cu această ocazie, Gabriela Canschi a intrat în firmă ca și „asociat cooptat”. După circa 10 zile, Gabriela Canschi a creditat firma familiei Pârlog cu suma de 162.500 euro. Creditul respectiv a fost garantat și de cealaltă firmă a familiei Pârlog, dar și de Paul Valentin Pârlog. Creditul trebuia rambursat în câteva luni și, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, în luna august, Gabriela Canschi a obținut două titluri executorii de la Judecătoria Iași. În baza acestor sentințe civile, Gabriela Canschi a demarat procedurile de executare silită împotriva firmelor Euro Elmar și Euroglobal Invest, dar și a lui Paul Valentin Pârlog.
„Anul 2016 a fost unul foarte dificil pentru firma noastră. Doamna Canschi a investit în societate în calitate de asociat. Din câte știu eu, între timp, doamna și-a recuperat banii”, a spus telefonic, primarul Valeriu Pârlog.
De precizat că dosarul de executare silită a fost înregistrat la biroul unui executor la data de 17.10.2017.
Familia Canschi are sechestru pe avere
Potrivit unor surse, familia Canschi a insistat atât de mult în recuperarea acestor bani de la asociați pentru că are unele probleme financiare cauzate și de faptul că averea sa a fost sechestrată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și de Terorism (DIICOT). Asta deoarece Giani Canschi este cercetat de DIICOT Bacău într-un dosar de evaziune fiscală în care afaceristul este acuzat că ar fi înregistrat unele cheltuieli fictive pentru a scoate bani din societate. Pentru că prin înregistrarea unor cheltuieli fictive a fost diminuată masa de impozitare, bugetul statului a fost prejudiciat prin neplata în mod corect a impozitului pe profit dar și a TVA. Această rețea evazionistă la care ar fi aderat și firma Geprocon a început să lucreze în anul 2010, iar printre cetățenii de etnie rromă implicați se numără Gheorghe Stănescu, Nicușor Stănescu, Fraga Stănescu, Ferdinand Stănescu. O parte dintre aceștia au mai fost condamnați pentru evaziune fiscală în urma unui dosar intrumentat de Direcția Națională Anticorupție. Aceștia au „operat” cu firme înregistrate în Hârlău, municipiul Iași dar și în comunele Ciurea și Grajduri. Astfel, printre firmele controlate de cetățeni de etnie rromă care sunt implicate în această rețea evazionistă se numără Traian Intercom, controlată de Nicușor Stănescu care a păgubit bugetul statului cu aproape 2 milioane de euro, SC Tecno Regal Construction SRL, Giovani Regal Construction SRL. Canschi ar fi „activat” în cadrul acestei rețele de firme evazioniste prin intermediul societății Egreta SRL. Această societate a fost administrată de Dumitru Chiribău, unul dintre cumătrii defunctului Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacăului. Între timp, Egreta SRL a intrat în faliment și a fost radiată. Valoarea operațiunilor economice fictive înregistrate de firmele de rromi enumerate mai sus în complicitate cu Egreta și Geprocon SA se ridicăla circa 7,3 milioane lei, iar prejudiciul adus bugetului statului se ridică la circa 2,3 milioane lei, adică circa 540.000 euro.
În ceea ce privește Geprocon SA, s-a descoperit că a înregistrat un număr de 20 facturi fiscale nereale, toate fiind emise în anul 2011. Procurorii care instrumentează dosarul de evaziune fiscală au pus sub sechestru până la concurența sumei de 540.000 inclusiv pe averea lui Giani Canschi dar și pe proprietățile deținute de firma Geprocon SA. În cursul anului acesta, Giani și Gabriela Canschi au formulat la Curtea de Apel Bacău mai multe cereri de ridicare a schestrului asigurator dar aceste solicitări au fost respinse de magistrații băcăuani.
Constantin MAZILU