Viorel Stoleriu (VIOVAS): „ Toți termină școala cu aceeași experiență, diferența negativă făcând-o adrenalina tinerilor, mașinile cu mulți cai putere și inconștiența părinților”
Victor Todirașcu (TODY FAMILY): ” În mod obligatoriu ar trebui înăsprită legislația rutieră. Atunci vom avea șoferi mai conștienți, mai vigilenți și mai precauți. ”
Care este profilul șoferului ieșean, cât de pregătit este acesta după terminarea cursurilor și obținerea carnetului auto, dar și care sunt secretele business-ului „școala de șoferi”, am încercat să aflăm de la Viorel Stoleriu de la Viovas și de la Victor Todirașcu de la Tody Family.
- Cum v-a venit ideea de a porni o școală de șoferi și cum a evoluat afacerea, de la început până în prezent?
Viorel Stoleriu: Nu a fost o idee, ci o chemare, care îmi spunea că cei care vor să obțină un permis de conducere trebuie învățați corect tainele șofatului într-un trafic greu și foarte aglomerat datorat infrastructurii „proaste” pe care o avem. Am înființat afacerea cu gândul de a forma un „comando” de instructori foarte bine pregătiți profesional, care pot transmite cu blândețe și cu tact pedagogic tot ceea ce este necesar pentru a face față cu brio traficului din ziua de azi. Am pornit la drum în 2006, numai cu categoria B, cu câțiva instructori, iar în prezent avem toate categoriile de conducere, cu o flota de mașini aproximativ noi, dar bine întreținute, pentru a veni în ajutorul viitorilor conducători auto. În ultimii ani ținem locul I ocupat în topul celor mai bune școli auto din județul Iași.
Victor Todirașcu: În perioada 2000-2006 am lucrat ca instructor auto la Școala de șoferi ‘Automobilistul’, iar în 2005 am decis să fiu pe cont propriu, așa mi-am deschis propria afacere în acest domeniu. La început mi-a fost greu, dar în prezent pot spune că sunt în topul școlilor de șoferi din Iași, cu toate categoriile auto.
- Raportat la experiența dumneavoastră, care este profilul șoferului amator ieșean. Este agresiv, este prudent, etc.?
Viorel Stoleriu: După opinia mea, infrastuctura, traficul și stresul de zi cu zi determină conducătorul auto amator, și chiar și din cel cu experiență, să nu respecte întru totul regulile de circulație, să devină agresivi, pentru a-și putea îndeplini sarcinile de serviciu și de familie(școală, activități ale copiilor, etc) la ore aproximativ fixe. Autoturismul este o necesitate.
Victor Todirașcu: În general, profilul șoferului amator din Iași l-aș cataloga ca fiind prudent. Însă, din păcate, în ultima perioadă, întâmpinăm tot mai des acccidente în trafic, din cauza inconștienței, agresivității și pregătirii insuficiente a proaspeților șoferi.
- Ce ar trebui să știe o persoană atunci când își alege școala de șoferi?
Viorel Stoleriu: Persoana interesată de o școală de șoferi trebuie să urmărească mai multe aspecte: cine conduce acea unitate, cum este structurată, profesorul de legislație, mecanică și prim ajutor, ce angajați are, ce mașini pune la dispoziție pentru ciclul de învățare și, nu în ultimul rând, să se intereseze de intructorul cu care se va forma ca viitor conducător auto. Deviza școlii și a personalului nostru este: „ Nici un cursant nemulțumit” și facem totul pentru a îndeplini ceea ce ne-am propus.
Victor Todirașcu: Punctele cheie în vederea alegerii unei școli de șoferi ar fi următoarele:
– consultarea unui forum pentru a vedea opiniile celor care au trecut prin „mâinile” acelei școli;
-performanțele dobândite de către școala respectivă;
-serviciile oferite de către aceasta;
-seriozitatea de care dă dovadă.
- Vedem tot mai multe accidente produse de șoferi tineri, fără experiență. Cum ar trebui structurate cursurile școlilor de șoferi pentru ca cel care obține permisul de conducere să fie într-adevar pregătit? Ar trebui să fie introduse mai multe ore de conducere, probe noi cum ar fi poligon sau simulator?
Viorel Stoleriu: Și cei tineri și cei mai în vârstă ies de pe băncile școlii cu aceeași experiență, diferența făcând-o adrenalina tinerilor, mașinile cu mulți cai putere și inconștiența părinților. Consider că majoritatea părinților cu bani „NU” țin la copiii lor dacă le fac cadou astfel de mașini puternice -„sicrie pe roți”, scuzată să-mi fie expresia.
Obligatoriu ar trebui, după părerea mea, mai multe ore de conducere, iar poligonul este mană cerească pentru începători pentru că acolo simt puterea mașinii, dimensiunile, gabaritul și arta stăpânirii cailor putere, prin manevre impuse și bine stabilite.
Victor Todirașcu: Din păcate aproape zilnic ne lovim de câte un accident rutier. Sunt de părere că nu numai șoferii începători sunt cauzatori de „evenimente”, ci și cei mai profesioniști dintre ei. Cât despre programa școlară, cred că orele de pregătire practică (anume 30 la număr) nu sunt suficiente pentru a deprinde experiența necesară și siguranța în trafic. O idee foarte bună este introducerea probei ‘POLIGON’ și a unui număr minim de 50 de ore de pregătire practică.
- Ar trebui înăsprită legislația care îi sancționează pe cei care se fac vinovați pentru cele mai multe dintre accidentele cu victime sau mortale, respectiv vitezomani ori persoane care conduc sub influența alcoolului?
Viorel Stoleriu: Incoștiența unor participanți la trafic trebuie clar sancționată fără menajamente prin suspendarea, sau chiar anularea, dreptului de a conduce a celor care produc astfel de accidente din cauza vitezei. Iar cei care au îndrăznit conștient să se urce la volan băuți să li se anuleze permisul ani de zile sau chiar să nu mai aibă dreptul de a conduce niciodată. Ne mor cei dragi, parinti, copii, soții sau soți nevinovați, și nimeni nu are dreptul de a lua viața cuiva în acest mod brutal.
Victor Todirașcu: În mod obligatoriu ar trebui înăsprită legislația rutieră. Acest lucru va face ca toți participanții la trafic să fie mult mai conștienți, mult mai vigilenți și precauți.
- Care este cauza principală pentru care sunt respinși cei care vor dobândească permisul de conducere?
Viorel Stoleriu: Persoana doritoare de a obține permisul de conducere trebuie să urmeze cursurile unei școli de șoferi într-o perioadă de școlarizare impusă prin cursuri teoretice și practice. După un examen de ieșire din școală, teoretic și practic, în urma parcurgerii a 30 ore de conducere, absolventul intră în examinare cu Poliția Rutieră, procedură care se desfășoară total anapoda din cauza sistemului. Cursantul va susține proba teoretică imediat după terminarea pregătirii în cadrul școlii, iar după ce este declarat admis, va susține proba practică după aproximativ 3-4 luni !!! Ceea ce, pentru un începător, echivalează cu un singur rezultat: „respins”. Excepție fac doar cei care au mai condus înainte sau au mai făcut școala o dată sau de două ori.
Victor Todirașcu: Sunt de părere că nu există o cauză principală deoarece mai mulți factori determină acest lucru, cum ar fi:
– traficul haotic și agloremat;
– stresul;
-emoțiile.
- Care este rata de promovare a cursantilor dumneavoastra?
Viorel Stoleriu: Rata de promovare a școlii noastre pentru anul 2017 (din ianuarie până la zi) este de 42,13% în contextul în care, la nivel județean, rata de promovabilitate a examenului pentru obținerea permisului este undeva în jurul a treizeci de procente.
Victor Todirașcu: Rata de promovabilitate este mulțumitoare dar pe viitor ne dorim să crească și mai mult.
Rareș Neamțu