Recent desfășuratul târg de carte din capitală, dintr-un forum al autorilor, cărților și cititorilor, atâția cât sunt, s-a cam metamorfozat într-o circăraie dâmbovițeană, cu aportul generos al unor inși mișcați de adreanlina senzaționalului provocat de prezența unor inși, foști pe cai mari, actual potențiali purtători de cenușă-n creștet, dar autori de carte pe specificul profesiei lor de dininte de, recte Adi Năstase și fostu lui prieten Voiculescu. Spațiul mediatic a fost serios tulburat de un ins, care se pretinde jurnalist și care, cu un telefon pus pe un băț s-a apucat să strige cât îl ținea diafragma: infractorii! Mai mult, a încercat un soi de interviu-protest, cam de pe genunchi, pentru că ideea centrală a tuturor întrebărilor a fost desființarea respectivilor prin atribuirea sintagmei de infractor. Chestia asta, pe lângă faptul că n-avea nici o treabă cu contextul a fost și de prost gust. Luat la rigoare, și Năstase, și Voiculescu știu că au statut de infractori, nimic nou sub Soare. Toată lumea știe că au stat la beci. Unde-i faptul de presă? La o adică, îl putem acuza pe respectivul manipulator de cameră că le-a făcut o publicitate gratuită, pentru că prezența lor acolo a fost tocmai pentru a capta o brumă de imagine, bună sau rea, dar imagine să fie. Și omu le-a facilitat din plin treaba asta, în condițiile în care și Năstase, și Voiculescu știu că anonimatul ucide, comparativ cu perioada când erau pe primele poziții în jurnalele vorbite sau scrise.
Ar mai fi varianta după care, tupeul infantil de tip „Uite, vine trenul!“ ar fi determinat reacții viscerale ale celor vizați. O insultă, o brâncă sau una scurtă la coaste ar fi devenit cataclism mediatic cu titluri semnificative: „Jurnalist agresat …“, „Năstase lovește în presă“ și, pe cale de consecință, s-ar fi lăsat cu un proces în care s-ar fi cerut oarece despăgubiri. Mm, să zicem.
Dacă respectivul ar fi depășit puseul tembel de a se filma pe sine, putea să caute o alimentară și să ia un carton de ouă pe care să le pună într-un coș și apoi să îl ofere, fără a spune nimic, lui Năstase. Sau un pachet cu role de hârtie igienică să ajungă la Voiculescu, la fel, fără a se spune nimic. Efectul mediatic ar fi fost mult mai usturător și … infractorii nu mai scoteau nasul în public o perioadă destul de lungă. Altfel spus, dacă formula de protest era acordată la conținutul manifestării, efectul acestuia putea fi devastator. Așa însă, și Năstase, și Voiculescu s-au văzut la televizor, pe social media, în postura deloc plăcută de a pune la punct un mediocru în ale meseriei. De aceste efecte se tem și alți aleși care au dat-o cu muci-n fasole, pentru că, de exemplu, Vosganian vine aproape pe șest în teritoriu, iar publicul și presa sunt atent selectate, pentru a preveni un eventual atac cu ouă sau un cadou simbolic cu vreo galinacee ucisă, ca semn al primului pas în stârpirea evaziunii. La fel și Pop se teme de întrebările cu extragere de radicali, ca să nu mai pomenim de un Deaea, care nu s-ar simți deloc confortabil cu o oaie sub formă de poster sau statuie pe o masă, de unde ar trebui să se adreseze mulțimii.
Văru
