Moștenitorul boierilor Sturdza a îngropat Academia Română! Miza: o casă din Copou.  

0
2326

Academia Română – Filiala Iași se află la un pas de dezastru financiar. Costin Matei Sturdza, moștenitor cu acte în regulă a cunoscutei familii boierești și princiare Sturdza, și fiu al lui Petru Sturdza, pune poprire pe toate conturile instituției. Motivul: nu i s-a retrocedat, la timp, așa cum prevede legea, și scrie negru pe alb într-o decizie judecătorească definitivă, un imobil din Copou, de pe str. Lascăr Catargi 18 (fost 39), unde a funcționat Institutul de Arheologie. Clădirea și terenul aferent de 1.300 mp valorează sute de mii euro. Pentru a scăpa de executarea silită, conducerea Filialei ieșene l-a dat în judecată pe moștenitor solicitând acordarea unui termen de grație până în primăvara lui 2018, când se estimează că Academia Română va primi alocația bugetară anuală de la Ministerul Culturii.

Conducerea Academiei Române – Filiala Iași se află într-o situație financiară disperată. Deoarece nu a pus în practică o decizie judecătorească definitivă privind retrocedarea unui imobil către unul dintre moștenitorii cunoscutei familii de boieri și prinți Sturdza, instituția de cultură se află la un pas de a-i fi blocate toate conturile din bănci. După ce s-a judecat ani de zile cu Academia Română Iași, Petru Sturdza, tatăl lui Costin Matei Sturdza, a reușit să câștige un proces de retrocedare și să pună mâna pe un imobil din Copou, de pe str. Lascăr Catargi 18 (fost nr. 39),  plus terenul aferent de 1.358 mp, care valorează în prezent, la o primă strigare, câteva sute de mii de euro. Numai că, pe 26 februarie 2013, Petru Sturdza a decedat, dar a lăsat cu limbă de moarte, către fiul său, să recupereze clădirea de pe Lascăr Catargi unde a funcționat Institutul de Arheologie. Ulterior, Costin Matei Studza, în calitate de unic moștenitor, s-a adresat executorului judecătoresc cerând punerea în executare a sentinței civile definitive pronunțate de Tribunalul Iași. Numai că, până în momentul de față, Filiala Iași a Academiei Române, în calitate de debitor a refuzat ca să își onoreze obligațiile înscrise în titlul executoriu.

1.400 de lei despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere

Calvarul instituției ieșene a început în februarie 2014, când, în urma unei decizii judecătorești, Academia Română a fost obligată să-i plătească moștenitorului Costin Matei Studza, penalități de 1.451 de lei, pentru fiecare zi de întârziere, până la punerea în executare a deciziei de retrocedare a imobilului din Copou, unde a funcționat pe vremuri fostul Institut de Arheologie. Pentru simplul fapt că instituția de cultură a refuzat să pună în executare sentința judecătorească, adică să-i cedeze moștenitorului familiei Sturdza pământul și clădirea cu pricina, despăgubirile au ajuns la aproape 1,7 milioane de lei.

Față de refuzul debitorului Academia Română Iași de respectare și executare a titlului executoriu s-a introdus în justiție o cerere având ca obiect acordarea de penalități conform dispozițiilor legale din Codul de procedură civilă.

Sentința a blocat Academia

Totul a fost posibil în urma sentinței civile din data de 7 ianuarie 2007, pronunțate de Tribunalul Județean, când Filiala Iași a fost obligată să emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului-construcție din Copou, plus terenul aferent de 1.358,59 mp, situat pe str. Lascăr Catargi 18 (fost 39).  Printr-o decizie din 6 martie 2013 s-a încuviințat executarea silită, iar pe 14 martie același an toate actele și documentele oficiale au fost comunicate debitoarei (n.r.- Academia Română Iași) prin intermediul executorului judecătoresc Beniamin Elesei. Dar, la final, instituția a refuzat să-și îndeplinească obligațiile din titlul executoriu”, au explicat apărătorii moștenitorului Costin Sturdza, care fac parte din Societatea Civilă de Avocați Petrișor & Asociații. De asemenea, avocații au cerut recuperarea prin orice mijloace legale a daunelor și penalităților care ajung la 1,7 milioane de lei. În acest sens, BEJ Beniamin Elesei a transmis către Filiala Iași a Academiei Române, mai multe somații de plată referitoare la datoria inițială și penalitățile aferente, precum și acordarea de cheltuieli de executare în valoare de 26.178 lei.

Penalități de 1,7 milioane de lei

Pe parcursul neînțelegerilor dintre părți, pentru a evita blocarea totală a conturilor instituției, președintele Academiei Române – Filiala Iași, prof. univ. dr. ing. Mihail Voicu a deschis un proces civil separate în justiție, și a cerut suspendarea executării silite. Totodată, apărătorul instituției ieșene, avocata Simona Bădăluță, a solicitat magistraților ca să acorde un termen de grație, până în primăvara anului 2018, data la care este estimat că Academia Română va cuprinde în buget și penalitățile Filialei ieșene față de familia Sturdza, datorii care ajung la 1,7 milioane de lei.

Desființarea totală

“Arătăm că, până în prezent, Academia nu are prevăzut în buget sumele necesare achitării datoriei care face obiectul executării silite. Sumele existente în prezent în bugetul instituției provin exclusiv din bugetul de stat. Filiala Iași este o instituție publică. Pentru a achita această datorie trebuie să respectăm reglementările unui ordin al ministrului Finanțelor Publice, care prevede existent unui capitol bugetar separate destinat plății titlurilor executorii. În bugetul Academiei Române Iași aprobat pentru anul 2017 nu există un asemenea capitol bugetar. Bugetul instituției noastre este aprobat de către Academia Română, prin intermediul ministerului. Cu alte cuvinte, datoria și penalitățile respective nu au fost prevăzute în bugetul pentru 2017. Un asemenea capitol bugetar poate fi prevăzut doar în bugetul pentru 2018 iar din înscrisurile depuse în susținerea acțiunii reiese clar că în 2017 bugetul pentru Iași a fost aprobat în martie. Solicităm, suspendarea provizorie a executării silite. Continuarea acestei măsuri dure ar duce la blocarea funcționării Academiei ieșene”, este de părere avocata Simona Bădăluță, cea care apără interesele instituției de cultură. Replica executorului judecătoresc Beniamin Elesei nu dă însă loc la niciun fel de interpretări, Filiala Iași a Academiei Române riscând falimentul ori desființarea.

“În cazul în care nu vă veți conforma, vom proceda la executarea silită conform dispozițiilor Codului de procedură civilă”, susține executorul judecătoresc Elisei, într-un document oficial transmis recent instituției ieșene.

Nicu SAMSON

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments