Răvaşe de Anul Nou

0
667

Mihai Chirica, primar al Iaşului (pseudo-PSD )

Toată ziua pe ecrane,

Mai ceva ca Nicu Ceaşcă.

Mai răreşte-o, barosane,

C-ai să faci compotul fleaşcă.

 

Gabriel Harabagiu, viceprimar ( pseudo-PSD )

Cînd un pechinez plouat

Face scheme de dulău,

Treaba e cam de … păcat

Și miroase a bulău.

 

Radu Botez, viceprimar ( ALDE )

Tot un ornament de paie

Ai rămas și în ăst an.

Ca un behăit de oaie

Cu pretenții de hultan.

 

Maricel Popa, preşedinte al CJ & PSD Iaşi

Fiindcă DNA te paşte,

Antrenor pe Gigi ia-l,

Că doar Nichita cunoaşte

Cum se doarme pe ţambal.

 

Gheorghe Nichita, consilier al preşedintelui CJ Iaşi

Cu tupeu ca de borfaş,

Te dai miel pufos şi moale,

Deşi mulţi de prin oraş

Ţi-ar da, scurt, un şut în … şale.

 

Camelia Gavrilă, deputat ( PSD )

Ţi-ai lăsat fina drept paznic

La moşia cu şcolari

Şi te-nghesui la alt praznic,

Căutînd pomeni mai mari.

 

Romeo Olteanu, vicepreşedinte al CJ Iaşi ( PSD )

Printre fuste şi pahare,

Cu gheşefturi fel de fel,

Ştii numai de buzunare,

Vice-parazit model.

 

Victor Chirilă, vicepreşedinte al CJ Iaşi ( ALDE )

Lumea-ţi zice ” dom’ Chirilă ”

Cînd faci poante de tarla,

Deşi cred că ” nea Fosilă ”

E mai pe măsura ta.

 

Cristian Stanciu, lider al consilierilor judeţeni PSD

Rupi într-una hălci babane

Din oraşul hărtănit.

Vezi să nu te-îneci, ghiolbane,

Cu aşa un apetit.

 

Cosette Chichirău, deputat USR

Cu circul tău cam ieftior,

Te crezi o mare eroină.

De-ai bea un ceai liniştitor,

N-ai face vultur din găină.

 

Marius Ostaficiuc, consilier judeţean PSD

Cînd era jupîn Solcan’,

Pupai ghetele la toţi.

Acum te crezi barosan

Şi te vrei şef peste hoţi.

 

Costel Alexe, deputat, şef al PNL Iaşi

Ai făcut blat cu duşmanul

Şi-acum sugi la două oi,

Vrînd să-nfuleci tot ciolanul,

Chit că-l cauţi prin gunoi.

 

Răzvan Timofciuc, consilier local PNL

Cu faţa ta de grădiniţă

Şi vorbele ca de şcolar

Îţi mai lipseşte o fustiţă,

Plus trei bomboane-n buzunar.

 

Constantin Simirad, fosilă umblătoare prin primărie

Te dai mare regalist,

Moş cleios şi nesimţit,

Deşi fost-ai pesedist,

Cu Ilici încumetrit .

 

Tudorel Toader, ministrul justiţiei şi somnului

Molfăi vorbele agale,

Parcă dai pe datorie.

Rector oare eşti matale,

Ori slujbaş la primărie ?

 

Eduard Boz, consilier local PNL

Te-ai luat după Alexe

Şi-aţi făcut un blat penal.

Acum sînteţi doar anexe

În dosul cozii de cal.

 

Echipa de şefi de la Universitatea ” Petre Andrei „

Bate vînt de puşcărie

Pe la voi prin empireu.

Vă bazaţi pe Dîncu, SIE,

Dar fără biştari, mai greu.

 

Costică Şerban, acordeonist şi lider liberal

Bulibaş de trei parale,

Te-ai vîndut la pesedişti.

Meriţi un picior în şale

Spre şatra de trombonişti.

 

Liviu Brătescu, şef naţional a culturii liberale

Ca un urs de mămăligă,

Amuşini după ciolan.

Eşti de printr-a patra ligă,

Nu urmaş de Brătian.

 

Andrei Postolache, mort politic viu ( Pentru Iași )

Ca decor de operetă

În consiliul cel local

Faci treabă foarte concretă,

Cam ca balega de cal.

 

Alin Aivănoaie, consilier județean ( PMP )

Dac-ai fost un fel de paznic

Și la tablagii sifon

Nu-i motiv să fii obraznic

Și să faci tumbe-n balcon.

 

Vasile Cotiugă, consilier județean ( PNL )  

În loc să te dai balșoi

Și urmaș al lui Pârvan,

Mai bine-ai găsi cinci oi

Și-ai pleca pe deal, cioban.

 

Marius Dangă, consilier județean ( PNL )

Rechinii de la partid

Ți-au dat, scurt, un șut în dos,

Și-acum ești doar un guvid

Ce se dă macrou bengos.

 

Mircea Manolache,  consilier județean tărcat ( PMP / UNPR  / PLM )

Șmecheraș de la Bîrlad,

Cu taxiuri în ogradă,

Crezi c-ai avansat în grad,

Dar ești tot ghiolban de stradă.

 

Romeo Vatră , consilier județean ( PNL )

Mălai-mare în costum,

Serios nevoie mare,

Stai mai bine lîngă drum,

Pe tarla, sperietoare.

 

Camelia Ciornia, consilier județean ( PMP )

Soțul l-ai trimis anume

În alt partid, de trei parale,

Ca să vadă-întrega lume

Cum stă treaba cu matale.

 

 

Lucian POSTU

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments