Condamnările penale au făcut ravagii în administrație. Prefectul pregătește decapitarea unor primari

0
3460

„Am cerut secretarului comunei Sirețel să trimită referatul de demitere a primarului. În caz contrar îi facem plângere penală”, a spus prefectul Marian Șerbescu  Prefectura a încercat să-l demită din nou prin intermediul justiției pe actualul primar al comunei Cotnari, dar nu a reușit

La sfârșitul anului trecut, Prefectura județului Iași a efectuat o serie de demersuri pentru demiterea a trei primari de comune din județul Iași. Este vorba despre Mihai Sabaiduc, primarul comunei Dumești, Vasile Crețu, primarul comunei Cotnari, și Gheorghe Ancuța, primarul comunei  Sirețel. Dacă în cazul demiterii lui Mihai Sabaiduc lucrurile au fost ceva mai simple, acesta putând fi înlocuit mai ușor deoarece a fost încarcerat pentru o perioadă de 8 ani, situația este mult mai complicată în cazul primarului din Cotnari și incertă în cazul celui de la Sirețel. Amintim că Vasile Crețu a fost condamnat în vara anului acesta la doi ani de închisoare cu suspendare, primind de asemenea interdicția de a ocupa funcția de primar al comunei Cotnari. În data de 10.08.2017, prefectul Marian Șerbescu a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului din Cotnari. Surpriză însă, Vasile Crețu a cerut în instanță anularea ordinului prefectului și a câștigat. Magistrații au constatat că perioda de încercare de patru ani stabilită în sentința de condamnare a expirat în luna ianuarie a anului 2017 și prin urmare nu se mai pot aplica pedepsele accesorii și complementare printre care și interdicția de a ocupa funcția de primar. În consecință, magistrații de la Tribunalul Iași au decis să anuleze ordinul prefectului, iar Vasile Crețu a revenit pe funcție după o perioadă de suspendare de numai o lună. În luna decembrie a anului trecut, prefectul a formulat o cerere de reviziuire a deciziei prin care Crețu a fost repus pe funcție dar solicitarea nu a fost admisă.

„Cred că nu mai mai avem nici o cale de atac. Vasile Crețu rămâne pe funcție”, a spus prefectul Marian Șerbescu.

Locul lui Mihai Sabaiduc a fost luat de viceprimarul Mihai Cocoveică. Cel mai probabil însă, în cursul anului acesta, în comuna Dumești vor fi organizate alegeri anticipate.

Dosar penal pentru secretarul de la Sirețel?

Prefectul va încerca în cursul acestei luni să-l demită pe Gheorghe Ancuța, primarul comunei Sirețel. La sfârșitul anului trecut, magistrații Curții de Apel Iași au decis să-l condamne pe Gheorghe Ancuța la o pedeapsă de trei ani de închisoare  cu suspendare pentru luare de mită. Asta după ce, anterior, magistrații de la Tribunal îl condamnaseră la o pedeapsă de 5 ani cu executare. Cu toate acestea, sentințele judecătorești stabilesc în cazul lui Ancuța și interdicția de a mai ocupa în continuare funcția de primar. Prefectul ar putea emite ordinul de încetare a mandatului primarului din Sirețel în luna aceasta. Ordinul nu a putut fi emis până acum, deoarece secretarul comunei Sirețel nu a comunicat referatul prin care se constată încetarea mandatului primarului. Potrivit Legii, prefectul nu poate emite ordinul de încetare a mandatului dacă nu a primit referatul secretarului Consiliului Local.

„Am cerut secretarului comunei Sirețel să trimită referatul de demitere a primarului. În caz contrat îi facem plângere penală”, a spus prefectul Marian Șerbescu

Condamnat pentru că a primit șpagă un microbuz

Gheorghe Ancuța a fost trimis în judecată de DNA Iași în anul 2011 pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Alături de primar a mai fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită și soția sa Mihaela Ancuța dar aceasta a fost achitată. Ancuța a fost trimis în judecată pentru că luat mită un microbuz de la firma Aprodex SRL din Pașcani astfel încât să faciliteze acestei firme câștigarea unei licitații pentru asfaltarea unor drumuri în comuna Sirețel. Valoarea contractului de modernizare a drumurilor s-a ridicat la circa 10 milioane lei. Primarul Ancuța a făcut tot posibilul să încheie contractul cu SC Aprodex SRL din Pașcani patronată de un anume Neculai Lupu, trimis de asemenea în judecată pentru dare de mită în condițiile în care primăria primise o ofertă mult mai avantajoasă de la firma Eky Sam. În schimbul sprijinului acordat firmei Aprodex, firma primarului, SC Sprinter AGM SRL, din Pașcani a primit de la firma lui Lupu un microbuz Volkswagen în valoare de 144.927 lei. Microbuzul a fost transferat de la Aprodex SRL la Sprinter AGM Pașcani fără ca firma primarului să achite vreun ban. Cel mai probabil anul acesta și la Sirețel  vor avea loc alegeri locale pentru funcția de primar.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments