Scenariul sitcomului „Spitalul de demenţă” este scris de fostul ziarist ieşean Adi Onciu. Acum debutează cu un lung metraj. Adi Onciu a scris romane de suspans, în stilul lui Dan Brown. Ca jurnalist, i-ar plăcea să surprindă momentul în care Ponta îi trage lui Antonescu de sub fund fotoliul de preşedinte
Jurnalist de investigaţie, scriitor de thrillere şi scenarist de sitcom, Adrian Onciu (45 de ani) a trecut prin toate trei cu lejeritatea cu care bea apă. Doar presa a abandonat-o, poate definitiv. „M-aş întoarce în presă doar ca paparazzi, să-l surprind pe Ponta în timp ce-i trage lui Antonescu de sub fund fotoliul de preşedinte al ţării”, spune Onciu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „7 est”.
Reporter: V-a fost greu să faceţi trecerea de la jurnalist de investigaţie şi să vă apucaţi de scris thrillere?
Adrian Onciu: A fost o trecere aproape firească. În orice investigaţie jurnalistică există un pic de aventură, un dram de suspans, aşa că înainte de a scrie primul roman nu mi-au trebuit decât o poveste interesantă şi nişte personaje suficient de puternice încât să-i ţin pe cititori cu sufletul la gură. Şi cred că am reuşit.
Pe de altă parte, jurnalismul de investigaţie este pe cale de dispariţie, dacă nu cumva a dispărut deja. Pe măsură ce presa a intrat pe o pantă descendentă, au existat din ce în ce mai puţine fonduri şi implicit mai puţină motivaţie pentru anchete jurnalistice.
– Cât timp v-a luat să scrieţi primul roman şi de la ce a pornit povestea?
– Am scris „Cercul Kagan” plecând de la un articol despre Grupul Bilderberg, aşa-numitul guvern mondial din umbră. A durat şase luni să-l definitivez. În 2007, când a apărut la Editura RAO, a fost considerat de Liviu Antonesei drept «primul thriller românesc care să-şi merite pe deplin numele şi care poate sta fără complexe în preajma marilor maeştri ai genului».
La mijloc a fost şi o mică ambiţie. Am vrut să arăt, după succesul lui Dan Brown cu Codul lui Da Vinci, că pot scrie un thriller cel puţin la fel de bun. Eu zic că am reuşit. Acum, dacă vorbim despre calitate în domeniul literar, întotdeauna ierarhiile sunt discutabile, pe când dacă luăm în considerare succesul la public, cifrele sunt foarte seci. Ele arată clar unde te situezi – ai vândut 200 de exemplare, atunci mai bine te duci la o fabrică de bere şi scrii etichete. Alea măcar se vând în milioane de copii.
– Cum s-au vândut cărţile dvs., au avut succes la public?
– În România, tirajele de peste o mie de exemplare sunt considerate mari. Dacă ne raportăm la cifra asta, cărţile mele s-au vândut foarte bine, au avut priză la public, chiar dacă vorbim despre un public de nişă – amatorii de cărţi de suspans. Iar pe nişa asta se bat sute de scriitori foarte talentaţi, în majoritate anglo-americani, cu edituri puternice în spate, cu tiraje de milioane de exemplare şi un marketing similar cu cel practicat la Hollywood.
E foarte greu când concurezi în librării cu monştri sacri ca John le Carre sau Jeffrey Archer, dar şi satisfacţia e mare când cititorii îţi transmit că nu se simt diferenţe, din punct de vedere calitativ, între un thriller „românesc” ca “Templul Negru” şi un best-seller provenit dintr-o ţară cu tradiţie.
– Vi s-a reproşat vreodată că scrieţi romane comerciale care se citesc în autobuz, în metrou? Pentru că există tendinţa asta, să se facă distincţie clară între scriitorii de literatură serioasă şi ceilalţi, în a doua categorie incluzându-i şi pe autorii de thrillere.
– Cum am spus şi cu alte ocazii, există scriitori de literatură proastă şi scriitori de literatură bună. Atât. Ce înseamnă literatura serioasă? “De ce iubim femeile” a lui Cărtărescu e literatură serioasă sau pentru coafeze? Sunt cărţi poliţiste şi de suspans extraordinar de bine scrie şi sunt romane de introspecţie, cu tentă filosofico-moralistă, extraordinar de prost scrise. Le prefer pe primele de o mie de ori.
– Aveţi vreun autor preferat de thrillere?
– Mai mulţi. Printre ei, ar fi Jeffrey Archer, John le Carre, John Grisham, David Baldacci, Stieg Larsson.
– După jurnalismul de investigaţie şi scrierea de romane aţi ajuns la filme. De când colaboraţi cu Toni Grecu pentru a scrie scenariile serialului „Spitalului de Demenţă” de la Pro TV?
– Tocmai s-a terminat cel de-al doilea sezon al serialului “Spitalul de Demenţă” al cărui scenariu l-am scris în colaborare cu Toni Grecu, la fel ca în cazul lungmetrajului “S-a furat mireasa”. Colaborarea mea cu Toni e mai veche, de prin 2008, pe când Toni avea o emisiune la Antena 1, apoi parteneriatul nostru s-a dezvoltat odată cu transferul show-ului la Pro TV, unde scriu şi pentru emisiunea săptămânală “Serviciul Român de Comedie”.
– Cât vă ia să scrieţi un scenariu pentru un astfel de serial şi cum se lucrează la el?
Pe parcursul unui an, în munca de televiziune sunt două sezoane, octombrie – decembrie şi martie – iunie. Noi scriem serialul în două – trei luni şi ulterior echipa de producţie îl filmează în intervalul dintre cele două sezoane. La fel se întâmplă şi în cazul oricărui serial de televiziune, fie el american sau românesc. Diferă substanţial numai bugetele. Următorul sezon al „Spitalului de Demenţă” va fi filmat, probabil, vara aceasta.
– Ce personaje vă plac cel mai mult?
De la “Spitalul de Demenţă” îmi plac mult portarul Mitică Hopa, zidarul Costel, pacienta Lili Stripu – tipa căreia îi păcăne sânii după o operaţie greşită de implant cu silicoane.
– V-aţi mai întoarce la presă?
Doar în calitate de paparazzi, ca să-l surprind pe Ponta în timp ce-i trage lui Antonescu de sub fund fotoliul de preşedinte al ţării.
Adrian Onciu, scurtă prezentare:
– 45 ani
– din 1994, reporter, şef de secţie, redactor-şef, editor la: “Opinia”, „Universul”, „Independentul”, „Ziua”, „Flacăra”, „Monitorul”, „Jurnalul de Est”, „Dezavantaje.ro”.
– fondator al Clubului Presei din Iaşi, preşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din Iaşi
– autor al cărţilor: “Cercul Kagan” (thriller, Editura RAO – 2007), „Afacerea Alzira” (thriller, Editura RAO – 2009), „Templul Negru” (thriller, Editura RAO – 2012)
– producător şi scenarist al show-ului de satiră politică “Atracţie Finală” (Tele M Iaşi), co-scenarist al show-ului “Divertis Mall şi prietenii” (Antena 1), co-scenarist al show-ului “Ser
viciul Român de Comedie” (Pro TV)
– scenarist, împreună cu Toni Grecu, al filmului de lung metraj “S-a furat mireasa” (Media Pro Pictures, 2012)
– scenarist, tot împreună cu Toni Grecu, al serialului TV „Spitalul de Demenţă” (două sezoane, Pro TV)